Study Tours to Poland (STP)

Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, în perioada 16-26 octombrie, a participat la programul Study Tours to Poland (STP), desfășurat în orașul Lublin, găzduit de fundația educațională KReAdukacja.
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a fost reprezentată în cadrul programului de către studenta Facultății Arte Plastice și Design,  Dolinschi Irina, anul III, specialitatea Design Interior, care a fost acceptată printr-o selecție competitivă. STP pentru studenți este unul dintre primele programe poloneze ciclice adresate tinerilor din Europa de Est cu vârsta de 18-21 ani. Călătoriile se desfășoară în grupuri de câte 11 persoane de două ori pe an – în primăvară și toamnă.
STP este un program organizat de Fundația Polono-Americană pentru Libertate, administrat de Fundația Liderii Schimbării, Fundația Borussia, care oferă studenților din Belarus, Moldova, Ucraina și Rusia ocazia de a se familiariza cu colegii polonezi, cu reprezentanți ai organizațiilor academice și ale societății civile, precum și participarea la cursuri, seminare și evenimente culturale.
Scopul principal al programului este de a ajuta participanții să devină cetățeni conștienți cu o poziție activă pe viață. Un rol special în turneele de studiu STP este dedicat studierii activităților organizațiilor neguvernamentale și rolului lor în societatea modernă.
Programele de studiu includ exerciții practice, prezentări, prelegeri și discuții. Programul contribuie la aprofundarea integrării tinerilor din Europa de Est, deoarece le permite să cunoască nu numai Polonia, dar și țările vecine, ceea ce reprezintă o prioritate și o componentă importantă a acestui proiect. În timpul vizitelor anterioare, elevii au vizitat Bialystok, Gdansk, Gdynia, Gliwice, Cracovia, Lublin, Lodz, New Sacz, Olsztyn, Poznan, Pultusk, Varșava, Wroclaw, Szczecin, Świętochłowice și alte orașe poloneze.