Festivalul de Creație Vestimentară ART EAST. Ediția II

Facultatea Arte Plastice și Design a participat la Festivalul de Creație Vestimentară ART EAST, Ediția II, desfășurat în data de 4 iunie 2017, la Iași, România.

La eveniment au participat peste 10 tineri designeri vestimentari, care-și fac studiile în instituții superioare de arte plastice și design din diverse orașe ale României: Galați, Craiova, Iași, Brașov, Cluj, București, etc.
Facultatea Arte Plastice și Design a fost reprezentată de către decanul facultății Ana Simac, profesorul Vasile Vozian și masterandele: Borș Aurica, Cataraga Olga și Dvornic Mihaela. Colecțiile prezentate de discipolele facultății s-au bucurat de mare succes, fiind înalt apreciate de membrii juriului:

  • Locul I – Olga Cataraga, colecția Light & Darkness, coordonator Vasile Vozian;
  • Locul III – Mihaela Dvornic, colecția Poarta Neamului, coordonator Vasile Vozian.

Președintele juriului, Claudiu Pavelin Gălățescu, critic de modă, i-a oferit o invitație masterandei Olga Cataraga, pentru a-și prezenta colecția în cadrul evenimentului Gala AVANPREMIERE, ce se va desfășura la data de 22 iunie 2017, la București, România.

Festivalul de Creație Vestimentară ART EAST reprezintă o manifestare cultural-artistică de gen, sub formă de competiție, la care pot participa tineri designeri și modele din cadrul caselor de cultură din țară. ART EAST este organizat de către Casa de Cultură a Studenților din Iași în parteneriat cu Palas Mall Iași, Asociația Veils și Academia Show Models.

Gallery Wordpress