Oleg Condrea va reprezenta Republica Moldova la Black Sea Animation Workshop din Bulgaria

Oleg Condrea, scenarist, regizor și animator cu peste 15 ani de experiență în domeniu, și specialist din industria creativă la Facultatea de Arte Vizuale și Design, unde predă cursurile de Narativitate Vizuală și Scenaristică studenților de la specialitatea Animație.

Recent, Oleg a participat la festivalul ”Animest” din București, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate animației din Europa de Est. Proiectul său, „Tangled Tails”, a fost selectat în cadrul competiției “Pitch Please”, unde autorul a impresionat juriul internațional printr-o prezentare structurată, originală și plină de sensibilitate. Publicul a reacționat cu entuziasm, apreciind impactul emoțional al poveștii și modul în care aceasta a fost prezentată. Ca urmare a acestei reușite, proiectul „Tangled Tails” va reprezenta Republica Moldova la “Black Sea Animation Workshop” din Bulgaria‑un program de dezvoltare dedicat noilor voci din domeniul animației din regiunea Mării Negre.

Din cei șase participanți la concursul Pitch Please, doar trei au fost selectați pentru a merge mai departe la “Black Sea”, acestea fiind: Oleg Condrea‑„Tangled Tails”, Alina Gheorghe‑„Nimfele”, Mire Raicu‑„Running out of Time” , iar un alt participant a beneficiat de premiul Rise and Shine‑Matei Monoranu cu „Cornucopia”.

Menționăm, de asemenea, că printre câștigători s-a numărat și o studentă la animație din București, care a prezentat proiectul său de licență aflat în faza de preproducție – demonstrând că o idee născută pe băncile facultății poate evolua până la nivel internațional.

Felicitări lui Oleg pentru această realizare și mult succes în etapa următoare din Bulgaria!

Sursa foto: Animest București