Șefa catedrei
Natalia PROCOP, conf. univ. dr.
În cadrul Catedrei de pictură sunt studiate discipline fundamentale, care oferă studenților un suport teoretic și practic pentru studiul interdisciplinar al istoriei și teoriei artelor și tehnicilor picturii. Aceste cursuri orientează activitatea cognitivă și creativă a studenților spre formarea unui sistem coerent de noțiuni teoretice și a unor modalități practice de exprimare artistico-plastică. Studiul culorii completează abilitățile studenților în utilizarea creativă a limbajului plastic. Practica plein-air, coordonată de Catedra pictură, este o componentă importantă a procesului de studii, orientată spre dezvoltarea și perfecționarea competențelor în domeniul picturii și desenului. Această practică presupune redarea iluminării în aer liber, spațialității și perspectivei aeriene, reprezentarea formelor reale, nuanțelor de culoare observate direct în natură. Lucrul în plein-air contribuie la formarea gustului artistic și dezvoltă imaginația, competența de analiză conștientă a formelor văzute și a variațiilor cromatice.
► Profesori |
Se studiază:
- Pictură de șevalet
- Istoria artelor plastice
- Compoziția de șevalet
- Pictura monumentală
- Compoziția monumentală
- Bazele compoziției
- Cromatologia
- Iconografia
- Istoria artelor naționale și etnografia
|
Șefa catedrei
Tatiana LAGAEVA, asistent universitar
Cursurile predate de profesorii catedrei se structurează pe câteva direcții de bază: studiul artelor, discipline grafice și metodologia instruirii pe discipline. Pe lângă disciplinele plastice fundamentale, catedra oferă studenților și modulul psihopedagogic.
Disciplinele catedrei propun studenților un profil tematic divers, atât teoretic, cât și practic, bazat pe studiul bazelor desenului academic, studiul conotațiilor limbajului plastic, însușirea tehnicilor grafice, a programelor grafice la computer, formarea abilităților didactice.
Catedra coordonează activitatea științifică la facultate: activitatea de cercetare a studenților, masteranzilor, doctoranzilor și cadrelor didactice.
► Profesori |
Se studiază:
- Grafică de șevalet
- Stampă
- Desen
- Caligrafie
- Grafică de carte
- Grafică digitală
- Design grafic
- Animație
- Designul jocurilor
- Arta foto
- Anatomia plastică
- Studiul artelor
- Management în arte
- Metodologia instruirii artelor plastice și educației tehnologice
- Psihologia creativității
- Psihologia formei și culorii
- Proiectarea asistată la computer
|
Șeful catedrei
Eugen REABENCHI, asistent universitar
Misiunea fundamentală a catedrei Artă Decorativă este pregătirea specialiștilor în domeniul general al designului interior, în domeniul designului decorativ și în domeniul creației de modă – design vestimentar, în cadrul unui mediu deschis spre cele mai actuale dezvoltări în domeniu.
Punctele forte ale programului de studii sunt înalta instrucție artistică și variatele parteneriate cu mediul profesional care asigură eficiență în familiarizarea studenților cu problemele concrete ale domeniului și facilitează inserția rapidă pe piața muncii.
Demersul educațional se concentrează pe formarea abilităților de relaționare a artisticului cu tehnicul, în scopul realizării creației de obiect artistic, cultural și tehnic totodată, realizabil tehnologic în serie sau ca unicat.
Catedra oferă posibilitatea de educație, cercetare științifică și creație artistică, prin studierea evoluției și perspectivelor de dezvoltare a relației complexe dintre artă și educație, într-un context interdisciplinar, prin contribuția unor discipline formative din aria artelor plastice și decorative.
Programul oferă studenților posibilitatea obținerii unor competențe complexe, stimulând atât creativitatea artistică specifică, cât și capacitatea de a acționa profesionist în aria industriilor creative.
► Profesori |
Se studiază:
- Sculptură
- Ceramică
- Giuvaiergerie
- Tapiseria artistică
- Imprimeul artistic/batikul
- Design vestimentar
- Design interior
- Prelucrarea artistică a lemnului
- Prelucrarea artistică a pielii
- Bazele artei decorative
- Proiectarea mobilei
- Design textil
- Pictură pe sticlă
- Materialogia
- Istoria interiorului
- Istoria costumului
- Desen și pictură de specialitate
|
Toate catedrele propun și o gamă variată de cursuri opționale, care permit studenților să-și alcătuiască un traseu profesional individual, în corespundere cu interesele și căutările proprii.