Dialog cultural cu reprezentanții Ambasadei Japoniei în Republica Moldova
La data de 19 noiembrie, Facultatea de Arte Vizuale și Design a găzduit o vizită importantă din partea reprezentanților Ambasadei Japoniei în Republica Moldova. Evenimentul a prilejuit un dialog cultural valoros alături de doamna Decan, Ana Simac, doamna Mori Mariko, Prim-secretară a Ambasadei Japoniei în Republica Moldova Naito și doamna Yoshino, Secretar II, Secția Cultură și Politică a Ambasadei.
Întâlnirea a deschis noi perspective de colaborare între facultate și instituțiile culturale și academice din Japonia. Printre oportunitățile discutate se numără dezvoltarea unor programe de mobilitate academică, organizarea de cursuri susținute de specialiști japonezi invitați, precum și inițierea unor proiecte culturale comune menite să îmbogățească experiența educațională a studenților.
Facultatea își exprimă recunoștința față de doamnele Mori Mariko și Naito Yoshino pentru vizită și pentru disponibilitatea de a construi punți culturale și academice între Moldova și Japonia.
