„O ZI STUDENT LA ARTE”
În perioada 24 – 28 februarie 2025, a avut loc cea de-a doua ediție a programului „O ZI STUDENT LA ARTE”, în cadrul FACULTĂȚII DE ARTE PLASTICE ȘI DESIGN, a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Viitorii absolvenți au ales în cea mai mare parte să participe la programul de studiu MODĂ – DESIGN VESTIMENTAR și ANIMAȚIE, în aceasta experiență ei au fost îndrumați de șefii de catedră, de profesorii și de studenții programelor de studii alese de aceștia.
Pe parcursul vizitei, elevii au explorat atelierele și sălile de curs dedicate designului vestimentar, designului interior, animației, designului de jocuri video, graficii, picturii, artelor decorative aplicate, sălile multifuncționale de educație plastică și educație tehnologică și au descoperit detalii despre actualitatea domeniilor de studii.
Astfel al beneficiat de o experiență reală a vieții de student în instituția noastră, au participat la cursuri, ateliere și ore de laborator alături de studenți și profesori, au descoperit mediul academic și interacțiunea directă cu cadrele didactice și studenții facultății, de asemenea, au avut posibilitatea de a afla mai multe despre opțiunile de carieră în domeniul artelor și designului.