Expoziție personala a profesorului facultății – Simion Zamșa

Expoziție personala a profesorului facultății –
Simion Zamșa

Pe data de 06 noiembrie 2021, la Muzeul Raional de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia, a fost lansată expoziție personală a artistului plastic Simion Zamșa, conf. univ. a facultății Arte Plastice și Design. Expoziția cuprinde 25 de lucrări de grafică și tehnici de autor. ”Tehnicile de autor sunt mai vechi, dar lucrările de gravură sunt realizate în ultimii trei ani”, a precizat autorul.

La rândul său, directorul Muzeului Raional de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Drochia, Dumitru Postovan a afirmat că instituția pe care o conduce colaborează cu artistul plastic Simion Zamșa din anul 2020, când aici a fost deschisă Galeria de Artă. ”La galeria noastră și-au prezentat lucrările discipolii profesorului Simion Zamșa – Ruslan Roșca, Vlad Caraulan, precum și Victor Crețu, Tatiana Ruga, Pelaghia Leancă ș.a. Suntem nespus de bucuroși că grație acestor expoziții, arta plastică contemporană creată de pictorii, graficienii și sculptorii noștri este cunoscută și în teritoriu”, a mai spus Dumitru Postovan.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul președintele raionului Drochia, Alexei Vasilean, primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, șefa Direcției patrimoniu cultural a Ministerului Culturii, Svetlana Pociumban, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea, șefa Direcției cultură, turism, tineret și sport din raionul Drochia, Cristina Țurcanu, șefa direcției similare din raionul Florești, Ina Litra, ș.a.

Simion Zamșa s-a născut la 23 iunie 1958 în comuna Onițcani, raionul Criuleni. Și-a făcut studiile la Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” din Chișinău și la Academia de Arte Plastice ”I. Repin” din Sankt-Petersburg. În anul 1990 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, iar în 1995 – membru al Asociației Internaționale a Artiștilor Plastici (AIAP-UNESCO). Din 1990 până în prezent este profesor în învățământul artistic la instituții specializate din capitală, conferențiar la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. A avut numeroase expoziții în țară și peste hotare.

Expoziția va fi deschisă până la 6 decembrie 2021.

Cel mai bun student al anului 2021

Studentul anului 2021!

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău promovează și premiază anual pe cei mai buni studenți. Astăzi, 10 noiembrie 2021, au fost desemnați învingătorii Concursului „Cel mai bun student al anului 2021”, ediția a XI-a.

Sincere felicitări studentelor Facultății Arte Plastice și Design pentru că au obținut nominalizarea MERIT CIVIC:
✅ VARTIC ALEXANDRA, Facultatea Arte Plastice și Design, grupa 403, Design Interior
✅ MANOLI CRISTINA, Facultatea Arte Plastice și Design, grupa 303, Arte decorative aplicate

✅ TIMOFEI DANIELA, Facultatea Arte Plastice și Design, grupa 403, Design Interior

Premierea oficială a avut loc pe data de 19 noiembrie 2021, în Clasa Viitorului la ora 13:00.