Salonul Profesorilor de Arte Vizuale – ediția VI, 2018

ASOCIAȚIA PROFESORILOR  DE  ARTE VIZUALE  DIN REPUBLICA MOLDOVA

UNIUNEA ARTIŞTILOR PLASTICI DIN REPUBLICA MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICA DE STAT „ION CREANGA” CHIŞINĂU

FILIALA ASOCIAȚIEI PROFESORILOR DE ARTE VIZUALE DIN IAȘI

 

INVITAȚIE – REGULAMENT
SALONUL PROFESORILOR DE ARTE VIZUALE

ediția a VI-a, Internațională
12 aprilie – 29 aprilie 2018

Asociația Profesorilor de Arte Vizuale din Republica Moldova, Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă” invită artiștii plastici – profesori din învățământul artistic universitar și preuniversitar din Republica Moldova și din străinătate să participe la Expoziția:
SALONUL PROFESORILOR DE ARTE VIZUALE, ediția a VI-a, Internațională.

Curatori-coordonatori:
Eleonora Brigalda, dr. în studiul artelor. prof. universitar UPS „I. Creangă”, Președinte al Asociației Profesorilor de Arte Vizuale din Republica Moldova;
Ștefan Popa, dr. în pedagogie, profesor la Colegiul de Arte Plastice „Al. Plămădeală”, Director artistic al proiectului;

Coordonatori:
Ofelia Huțul, dr. în estetică, prof. Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Iași, România, Președinte al Filialei din Iași a Asociației Profesorilor de Arte Vizuale


Obiective:
Salonul Profesorilor de Arte Vizuale:

  • va oferi o imagine elocventă asupra evoluției și performanțelor artistice ale cadrelor didactice din diverse instituții și totodată relevă starea învățământului artistic în general din Republica Moldova;
  • va crea oportunități pentru organizarea unui dialog intercultural eficient între cadrele didactice din învățământul artistic din Republica Moldova și străinătate;
  • va amplifica procesul de educație prin artă a tinerii generații.

Locul și data desfășurării:
Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” al UAP RM, Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 3
Finisajul/ masă rotundă va avea loc pe 26 aprilie 2018, ora 15:00

Condițiile de participare:
Fiecare artist plastic-profesor poate participa la expoziția Salonul Profesorilor de Arte Vizuale, cu 2 lucrări realizate în ultimii doi ani.

Cerințe față de lucrări:
Lucrările vor conține pe verso datele personale: nume, prenume, titlul lucrării, dimensiune, material, tehnică, anul realizării, instituția de învățământ, adresă, număr de telefon și e-mail.
Lucrările trebuie să fie încadrate cu sistem de agățare.
Lucrările de pictură, grafică și artă fotografică vor avea dimensiuni minime 40 cm.
Costurile de transport tur-retur ale lucrărilor le suportă autorul.
Asigurarea lucrărilor pe parcursul transportării rămâne la atitudinea autorului.
Organizatorul nu-și asuma răspunderi pentru livrarea cu întârziere a lucrării/ lucrărilor; la fel – în cazul deteriorării acestora la livrare.

Termene:
Depunerea lucrărilor la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” al UAP RM – 1‑15 martie 2018.
În decurs de 7 zile, de la ziua închiderii SP 2018, fiecare expozant urmează să-și ridice legal lucrările etalate.
Lucrările participanților din străinătate pot fi păstrate până la 45 de zile. La înțelegere, lucrările pot fi expediate autorilor prin poștă cu plata ramburs.

Juriul:
Selectarea lucrărilor și premierea autorilor va fi realizată de un juriu competent în domeniul artelor plastice și învățământului artistic din Republica Moldova și din țările participante la Salon.

Taxa de participare:

  • pentru membrii Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, rezidenți – 100 de lei;
  • pentru participanții din România – 50 RON;
  • pentru participanții nerezidenți – 25 de euro.

Taxa este ineluctabilă și nereturnabilă.
Taxa de participare va fi achitată de către participanții nerezidenți – la contul organizatorului. Cheltuielile pentru depunerea taxei în contul organizatorului vor fi suportate de către participanții.
Fiecare participant va primi diplomă de participare, pliant, catalogul lucrărilor format CD.

Informații suplimentare:
Director proiect: Eleonora Brigalda, dr. în studiul artelor. prof. universitar, UPS „I. Creangă”,
tel. 0695787227
e-mail: [email protected]

Artiștii plastici din România pot trimite lucrările prin curierat (de preferință Fan Courier),
exclus prin poștă, până pe 14 martie 2018 la adresa: Iași, Asociația Profesorilor de Arte Vizuale str. Dorobanți,11 – Ofelia Huțul.

CU MENTIUNEA PE COLET: „PENTRU Salonul Profesorilor de Arte Vizuale, Republica Moldova.”,
tel.: 0747957662 – Ofelia Huțul.
e-mail: [email protected]

 

Expoziția „Women in Art for Peace” 2018

La 6 februarie 2018, în incinta Palatului Europei a avut loc lansarea expoziției Women in Art for Peace, organizată de Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, Europe’s Art și Institutul Internațional pentru Pace.
La inaugurarea evenimentului au participat cu un discurs de deschidere Reprezentantul Permanent al RM Corina Călugăru, Secretarul General Adjunct al Consiliului Europei Gabriella Battaini Dragoni și Directorul Executiv al galeriei Europe’s Art Iana Stanțieru.
„Women in Art for Peace” face parte dintr-un proiect internațional, care are drept scop sensibilizarea față de importanța participării femeilor în consolidarea și menținerea păcii. Expoziția include picturi a 20 de artiste din diferite țări, printre care și Republica Moldova (Eleonora Brigalda, Cezara Kolesnik, Eleonora Romanescu). În paralel cu expoziția „Women in Art for Peace” la Strasbourg se va desfășura și o licitație caritabilă, unde se vor vinde lucrările donate de unele dintre artistele participante. Fondurile colectate se vor investi în organizarea unui atelier de artă pentru femeile refugiate din Belgia.
Printre culori, teme de actualitate, muzica live pe notele studenților moldoveni din Strasbourg, nu au lipsit și vinurile autohtone, apreciate tradițional de către toți participanții.

Gallery Wordpress

Expoziția “REGĂSIRE” – Galeria UAP „Theodor Pallady”, Iași

În perioada 9-28 februarie 2018, Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Iași a găzduit o expoziție de grup a studenților Facultății Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat din Chișinău în localul uneia dintre cele mai prestigioase galerii a UAP din municipiului Iași, „Theodor Pallady”.
Expoziția „Regăsire” a fost semnată de coordonatorul Elena Samburic, Elena Bica, Cristina Calancea, Marina Cobîlaș, Valeria Lubnițchi, Vasile Gavril.
În cadrul expoziției au fost expuse 26 de picturi realizate în diverse tehnici; ulei pe pânză, levcas și pictură murală pe placaj.
Expoziția a fost prezentată de către criticul de artă, dr. Petru Bejan.
Proiectul a fost sprijinit de catre UAP Romania filiala Iași, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Chișinău, Asociația culturală „Zaharia’ART”, Salonul profesorilor.

Gallery Wordpress

Concursul – Talentul nu ia mită. Integritatea este libertate – CNA

Studenții Facultății Arte Plastice și Design – premianți ai concursului Talentul nu ia mită. Integritatea este libertate, organizat de Centrul Național Anticorupție

În perioada 12 – 13 octombrie 2017 studenții Facultății Arte Plastice și Design, alături de alți elevi și studenți din instituții cu profil artistic, au participat la Concursul de desen grafic „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini, organizat de Centrul Național Anticorupție prin intermediul Proiectului de consolidare a funcțiilor de analiză și prevenire a corupției a Centrului Național Anticorupție, cu suportul UNDP Moldova și asistența financiară a Ministerului Afacerilor Externe a Norvegiei.

Amintim că la concurs au participat 122 de tineri care au avut sarcina de a prezenta viziunea lor asupra fenomenului corupției și să ilustreze într-un mod creativ câte un instrument de politici de cultivare a integrității în instituțiile publice.
În cadrul lucrărilor celei de-a XIII-lea ediții a Conferinței Naționale Anticorupție, 14 tineri și tinere au fost desemnați câștigători ai concursului „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini”.
Desenele au fost evaluate de o comisie formată din reprezentanți ai CNA, PNUD și ai mediului artistic.
Fiecare din cei 14 câștigători ai concursului de desen s-a ales cu o tabletă grafică.
Lucrările selectate au fost incluse în Calendarul integrității – 2018, care va fi distribuit autorităților centrale și locale, precum și profesioniștilor din diferite domenii pentru cultivarea spiritului de toleranță zero față de corupție.

În urma desfășurării evenimentului, Facultatea Arte Plastice și Design se bucură de rezultatele studenților

  • Pînzari Mihail – anul IV, specialitatea Design interior
  • Scutelnic Marina – anul IV, specialitatea Arte Plastice

premianți ai Concursului, care a fost parte a campaniei de sensibilizare și informare publică cu genericul „Integritatea este libertate”.

Lucrările realizate în concurs de către Pînzari Mihail și Scutelnic Marina ilustrează două politici de asigurare a climatului de integritate instituțională – Denunțarea corupției și protecția avertizorilor și Transparența decizională și accesul la informații de interes public.
Ceremonia de premiere s-a desfășurat în cadrul Conferinței Naționale Anticorupție 2017, care a avut loc la 12 decembrie a.c., la Centrul de conferințe „Summit”, Chișinău.

Gallery Wordpress

Gallery Wordpress

Surse suplimentare:
stirilocale.md
Premianții

Expoziția de Artă Plastică la Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional

Expoziția de Artă Plastică la Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional

Facultatea Arte Plastice și Design, UPS „Ion Creangă” în colaborare cu Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional, a organizat Expoziția de Artă Plastică, în cadrul căreia sunt expuse lucrările absolvenților ai ciclului I și II din cadrul Facultății „Arte Plastice și Design”.

Scopul expoziției este de a cultiva gustul pentru arta contemporană prin mediatizarea lucrărilor realizate la nivel de licență și masterat și promovarea imaginii facultății. Lucrările au ca temă peisagistica și flora plaiului moldav, natura statică și compoziții abstracte cu elemente geometrice și decorative. Tehnica de executare uimește prin diversitate de la ulei pe pânză, acril, linogravură până la tehnica imprimeului pe mătase.

Tablourile din cadrul expoziției expuse pe holul Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional, îmbogățesc toamna cu coloritul, motivele și tehnicile de executare.

Vă invităm să vizitați expoziția, care va dura până la finele anului 2017.

Gallery Wordpress