Lansarea Concursului de Pictură „VotART” 2024

Lansarea Concursului de Pictură „VotART” 2024

La data de 5 octombrie 2024, Facultatea de Arte Plastice și Design a UPS „Ion Creangă”, a participat la lansarea concursului de pictură „VotART”. În cadrul evenimentului, organizat de CICDE – Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, elevii au fost invitați la o sesiune de informare și practică pentru a explora abordările temei concursului.

Adriana Gușan, studentă masterandă la Facultatea de Arte Plastice și Design, a susținut o prezentare despre „Tendințe actuale în pictură”. Elevii au participat apoi la o sesiune practică, în care au schițat afișe electorale, fiind îndrumați în etapele realizării acestora și în utilizarea simbolurilor vizuale esențiale.

Concursul „VotART” se va desfășura între 5 și 12 octombrie 2024, la Chișinău, participanții și participantele vor picta lucrări la tematica „Moldova votează”, iar trei cele mai bune creații pentru fiecare categorie de vârstă, 14-17 ani și 18-22 de ani, selectate de Comisia de jurizare, vor fi apreciate cu diplome și premii de valoare.

Gallery Wordpress

STUDENȚII FACULTĂȚII DE ARTE PLASTICE ȘI DESIGN VOLUNTARI LA MOLDOVAN BRANDS RUNWAY

STUDENȚII FACULTĂȚII DE ARTE PLASTICE ȘI DESIGN
VOLUNTARI LA MOLDOVAN BRANDS RUNWAY

În perioada 3-5 octombrie 2024 studenții Facultății de Arte Plastice și Design, anul I, II și III, programul de studii DESIGN VESTIMENTAR au participat în calitate de voluntari, la evenimentul Moldovan Brands Runway, organizat de Ziphouse şi Apius.

Studenții au participat în calitate de modele, voluntari și masterandul Facultății de Arte Plastice și Design, Denis Guțan a participat în calitate de designer, iar coordonatorul activităților de voluntariat a fost șeful catedrei Arta Decorativă, Facultății de Arte Plastice și Design, designer și profesor, Eugen Reabenchi.

Studenta facultății Popa Svetlana afirmă:
„În calitate de voluntar, pe lângă experiența acumulată din punct de vedere organizatoric, am avut ocazia să învăț mai multe despre dinamica unui eveniment de modă de mare amploare. De asemenea, am avut posibilitatea să interacționez cu designeri, modele și profesioniști din industrie, ceea ce a fost o experiență extrem de valoroasă pentru dezvoltarea mea personală și profesională.”

Moldovan Brands Runway (MBR) reprezintă o platformă de prim rang în Europa de Est, evidențiind fuziunea dinamică dintre cultura tradițională moldovenească și moda contemporană. Încă de la începuturile sale, MBR s-a distins prin prezentarea unei serii de designeri talentați din Moldova și țările învecinate (Ucraina, Armenia, România, Georgia), oferind o scenă pentru a-și expune cele mai recente colecții și pentru a intra în contact cu publicul internațional. Cu angajamentul de a depăși limitele modei și creativității, MBR integrează expoziții digitale și colaborări artistice unice, îmbogățind rețeaua culturală a regiunii și promovând moda din Moldova. Prin evenimentele sale bianuale, MBR continuă să atragă o atenție semnificativă, atrăgând designeri, influenceri și pasionați de modă dornici să exploreze narațiunile bogate și stilistice care definesc industria modei moldovenești.

Gallery Wordpress