De la New York la Chișinău: workshop cu Melinda Beck și studenții de la animație

În perioada 6–12 mai, ilustratoarea și designera grafică americană Melinda Beck a fost prezentă la Chișinău în cadrul programului Creative Speakers, finanțat de Ambasada SUA și implementat de COR. Cu o experiență de peste 30 de ani în industrie, Melinda este cunoscută pentru colaborările sale cu publicații și branduri internaționale precum The New York Times, The New Yorker, Nike, Nickelodeon, Harper’s Magazine și Time Magazine. Stilul ei vizual este puternic influențat de street art-ul și energia vizuală a New York-ului, oraș în care și-a dezvoltat cariera artistică.

În cadrul vizitei sale, Melinda Beck a susținut un workshop și la Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Studenții au participat la un exercițiu intensiv de realizare a posterelor într-un timp limitat, concentrându-se pe găsirea rapidă a ideilor vizuale și pe transmiterea unui mesaj clar prin compoziție și imagine.

Pe parcursul sesiunii, Melinda a prezentat exemple din propriile lucrări și a explicat detaliat procesul ei de creație, de la dezvoltarea conceptului până la soluțiile finale de design. De asemenea, aceasta a discutat despre importanța tipografiei în comunicarea vizuală, oferind sfaturi practice despre alegerea și combinarea fonturilor, dar și despre felul în care textul poate deveni parte din expresia artistică a unui poster.

Pe lângă activitățile dedicate studenților, a avut loc și o sesiune de Training of Trainers (TOT), unde Melinda Beck a împărtășit metodele sale interactive de predare și tehnicile prin care încurajează implicarea activă a studenților în timpul lecțiilor. Discuțiile au abordat atât procesul creativ, cât și modalități de dezvoltare a gândirii vizuale și a autenticității artistice în contextul industriei contemporane.