Povestea lui Dumitru Musteață, pictorul icoanelor ce înnobilează lăcașurile sfinte din țară

Povestea lui Dumitru Musteață,
pictorul icoanelor ce înnobilează
lăcașurile sfinte din țară

Vocația lui este arta iconografică – pictează icoane ce înnobilează lăcașurile sfinte din țară și din străinătate, iar locul preferat este atelierul de creație, acolo unde se află față-n-față cu divinitatea. Vorbim despre artistul plastic, Dumitru Musteață, care acum lucrează asupra unei icoane cu o istorie deosebită.
Învierea Domnului Isus Hristos, Maica Domnului sau alte icoane realizate de tatăl său, regretatul pictor-iconar, Constantin Musteață, au rămas în atelierul unde lucrează Dumitru. Deși sunt un model de măiestrie, trăire spirituală prin pictură religioasă, Dumitru Musteață spune că și-a urmat propria cale.

„Nicio dată n‑am fost impus de taică-meu să-i iau calea. Așa am simțit! Practic, la școala de pictură m‑am dus fără ca taică-meu să știe”.

În liniștea atelierului, artistul lucrează la o icoană cu o istorie deosebită. Chipul Maicii Domnului, care i s-a arătat unui bolnav când se afla în pelerinaj, pe Muntele Athos. După rugăciunile înălțate, acesta s-a vindecat și l‑a ales pe Dumitru Musteață să picteze icoana Maicii Domnului. Prima a fost executată în 2018, au pictat apoi mai multe copii ale aceleiași icoane deoarece creștinul a dorit, astfel, să-și exprime recunoștința. Aici arătam doar icoana la care lucrează și cum lucrează.

„A luat așa o decizie ca să mulțumească cu câte o icoană. Prima icoană a fost donată pe Muntele Athos la Ierusalim, Grecia, Ucraina, România, SUA, practic pe toate continentele”, precizează Dumitru Musteață, pictor-iconar.

Fiecare icoană este o experiență inedită, susține artistul.

„Un mod de meditație, în care încerci să-ți expui și durerile și bucuriile, să te apropii de Dumnezeu. Fiecare zi este o devenire. Este o vorbă – cunoaște-te pe tine și-l vei cunoaște pe Dumnezeu”.

Două lucrări de inspirație religioasă ale lui Dumitru Musteață sunt expuse acum la Iași, în cadrul expoziției cu genericul: „Religie, Medicină, Știință și Artă”.

Sursa: Moldova1

Vernisajul expoziției „RELIGIE, MEDICINĂ, ȘTIINȚĂ ȘI ARTĂ” la Palatul Roznovanu al Primăriei Municipiului Iași

Evenimente de importanță și semnificație aparte:
Vernisajul recent al expoziției
„RELIGIE, MEDICINĂ, ȘTIINȚĂ ȘI ARTĂ”
de la Palatul Roznovanu al Primăriei Municipiului Iași

Începutul Săptămânii Patimilor în acest an a fost marcată, pentru Facultatea Arte Plastice și Design a UPSC, de un eveniment de excepție – vernisajul Expoziției de artă cu genericul  „RELIGIE, MEDICINĂ, ȘTIINȚĂ ȘI ARTĂ”, organizată de Facultatea Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, care s-a desfășurat la 10 aprilie, curent, în incinta Palatului Roznovanu al Primăriei Municipiului Iași, România.

Organizată cu prilejul Sărbătorilor de Paști, această deosebită Expoziție semnifică, indispensabil, un început de colaborare, deosebit de frumos, între instituția noastră și Facultatea de Artă Vizuală și Design, UNAGE, din Iași.

Menționăm, că expoziția întrunește, – alături de creația artiștilor plastici ieșeni consacrați, cadrelor didactice și studenților Ieșeni, – lucrări de pictură și artă decorativă ale profesorilor și studenților, absolvenților Facultății de Arte Plastice și Design din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău: Simion Zamșa, Dumitru  Musteață, Alexandru Alavațchi, Ion Zderciuc; absolvenții facultății Purice Horia, Ina Lungu.

Deschiderea evenimentului a fost oficializată de Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași, Alexandru Constantin Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, Nichifor Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor,  Cristian Ungureanu, conf.univ., dr. prorectorul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Ana Simac, conf.univ., dr., decana Facultății de Arte Plastice și Design din cadrul UPS „Ion Creangă”, Florina Breazu, Președinta Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova ș.a. Vernisajul a fost  urmat de o conferință tematică în sala „Vasile Pogor”, la care au luat cuvântul importante personalități ale lumii culturale și academice ieșene.

În același context, ținem să mulțumim, pe această cale, organizatorii și curatorii Evenimentului – Domnului Adrian Stoleriu, conf.univ., dr., decanul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași și Domnului Alexandru Chituță, director interimar al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu – pentru invitație de a participa la expoziție și să‑i felicităm pentru succesul acestei manifestații cultural-artistice de o semnificație aparte.

În aceeași ordine de idei, aducem sincere mulțumiri Primăriei Municipiului Iași, în persoana Domnului Primar Mihai Chirica, pentru deschidere în colaborare și susținerea evenimentelor de promovarea a valorilor culturale și moral-spirituale creștinești.

Gallery Wordpress

Expoziția „Împreună, artă și credință”

Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din data de 10 octombrie 2017, participă la Expoziția de icoane și miniaturi „Împreună, artă și credință” Ediția I, desfășurată în incinta Muzeului Mitropolitan al Catedralei Mitropolitane din Iași, România.

Expoziția comună de pictură religioasă a fost inițiată în urma vizitelor reciproce a profesorilor și studenților celor două facultăți (2016-2017) și în baza acordului de colaborare.

La data de 10 octombrie 2017, a avut loc vernisajul Expoziției de pictură religioasă, la care au participat studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” și ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.

Lucrările studenților Facultății Arte Plastice și Design au fost realizate în cadrul cursurilor: Pictură religioasă și Iconografie, sub îndrumarea doamnei Natalia Golenco, lector superior la Catedra Pictură, Facultatea Arte Plastice și Design și specialist coordonator în cadrul Centrului de Restaurare al Muzeului Național de Artă din Republica Moldova.

Icoanele prezentate în cadrul expoziției au fost inspirate din iconografia Bizantină, cu subiectele:

  • Buna Vestire,

  • Sfântul Nicolae,

  • Maica Domnului,

  • Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Lucrările au fost realizate în tehnică tradițională – tempera pe suport de lemn, respectându-se etapele procesului de lucru caracteristice tehnicii respective. Chipurile impresionează prin expresie lăuntrică profundă, delicatețe și o gamă cromatică rafinată.