În data de 19 mai 2017, la invitația Facultății Arte Plastice și Design a UPS „Ion Creangă”, a fost ținut un curs deschis de către Călin-Alexiu Stegerean – grafician, critic de artă, vicepreședinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR), membru al Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM), director al Muzeului Național de Artă al României (MNAR), membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP), membru în Biroul de Conducere al Filialei Cluj a UAP.
Studenții și profesorii Facultății Arte Plastice și Design au ascultat comunicarea cu tema „Bienala de la Veneția VIVA ARTE VIVA în contextul tendințelor artei contemporane”. Ulterior, participanții au avut posibilitatea să-și expună opinia și să acorde întrebări referitor la problematica abordată în cadrul cursului. Întrunirea a avut loc în sala de conferințe din incinta Muzeului Național de Artă al Moldovei, astfel studenții facultății au avut oportunitatea să vizualizeze și expoziția de artă din cadrul Bienalei Internaționale de Pictură, Chișinău 2017, ediția a V-a.