Datini și tradiții în ajunul sărbătorilor de iarnă

Datini și tradiții în ajunul sărbătorilor de iarnă la Facultatea Arte Plastice și Design

Promovarea valorilor tradiționale imateriale, care ne identifică ca neam și ne semnifică în lume, se regăsesc printre prioritățile spirituale în cadrul educațional la Facultatea Arte Plastice și Design. Din circuitul acestor valori spirituale, fac parte tradițiile și obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă. Astfel, ca o generalizare a competențelor formate la orele de Etnografie, studenții au prezentat colectivului profesoral didactic al facultății un adevarat spectacol, coordonați iscusit de profesorul facultății Ludmila Moisei.

Studenții Facultății Arte Plastice și Design au colindat și au urat, au semănat și-au sorcovit, ne-au delectat spiritual cu Jocul Caprei. Activitatea este una care se înscrie în măsurile de promovare a patrimoniului cultural la tânăra generație, presupune un dialog între purtătorii de cultură și o continuitate a valorilor naționale. Studenții au dat dovadă de talent și originalitate în promovarea și valorificarea tradițiilor noastre stravechi.

Mulțumim studenților pentru receptivitate și implicare, pentru respectul față de trecutul istoric și valorile neamului.

Expoziția – Concurs a Brazilor de Crăciun, ediția a II-a

Expoziția – Concurs a Brazilor de Crăciun, ediția a II-a

În data de 8 decembrie 2020 a avut loc lansarea expoziției-concurs a brazilor de Crăciun, organizat de studenții grupelor 202, 203 Design Interior sub ghidarea mentorului de specialitate Spătaru Rodica, prodecan, lect. univ.

Evenimentul a fost desfășurat în incinta Facultății Arte Plastice și Design, cab. 213

DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ au obținut:

  • Popescu Ana, grupa 203 Design Interior
  • Cociu Cristina, grupa 203 Design Interior
  • Lupașco Irina, 203 Design Interior

DIPLOMĂ DE MENȚIUNE  au obținut toți participanții expoziției-concurs a brazilor de crăciun.

Felicităm participanții și cîștigătorii concursului!

Gallery Wordpress

Moștenirea culturală ieri și astăzi prin prisma viziunii tineretului creator

Simpozion studențesc cu genericul:
Moștenirea culturală ieri și astăzi prin prisma viziunii tineretului creator

În data de 3 decembrie 2020, în incinta Clasei Viitorului, UPS «I. Creangă», a avut loc simpozionul studențesc cu genericul „Moștenirea culturală ieri și astăzi prin prisma tineretului creator”. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Arte Plastice și Design a UPS «Ion Creangă» în cadrul complexului de activități „Dezvoltarea educației artistice, cooperării și dialogului intercultural între tinerii și artiști”, planificată în cadrul proiectului Platforma CULTURA și proiectul științific „Cultura promovării imaginii orașelor din Republica Moldova prin artă și mitopoetică”.

Valorificarea patrimoniului arhitectural de către tineretul creator a fost printre obiectivele de bază ale simpozionului, în același timp simpozionul „Moștenirea culturală ieri și astăzi prin prisma viziunii tineretului creator” a totalizat bilanțul activităților primului an de activitate 2020, de cooperare intersectorială și interculturală de succes între studenți. profesori si artiști plastici ,dintre instituții din ambele maluri ale Nistrului, în timpul pandemiei COVID-19, precum și de a familiariza participanții și beneficiarii Platformei Cultura cu planurile și activitățile Creative Studio Univer Art Design a facultății Arte Plastice și Design în cadrul Laboratorului Studențesc pentru Inovare creativă, planificat pentru anul 2021.

Evenimentul va avut loc în spațiul modern Clasa viitorului pentru studenții Universității Pedagogice de Stat «Ion Creangă», difuzat online pentru toți participanții interesați.

Lansarea evenimentului a fost susținută cu un cuvant de salut a Rectorului în exercițiu Ludmila Ursu; Secretarului de Stat al Ministerului Educației si Culturii Andrei Chistol; Alena Grati, manager al proiectullui «Cultura promovării imaginii orașelor din Republica Moldova»; Angela Frunză, managerul Programului de măsuri de consolidare a încrederii, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare; Valeria Suruceanu – Directorul Muzeului de Istorie a orasului Chisinau; reprezentanții instituțiilor de învațămant Anastasia Pandas, șefa departamentului Relații Internaționale al Academiei de Construcții și Arhitectură din Odessa, Ucraina; profesorul Colegiului Superior de Arte din Bender «V.Postoichin» – Marina Jucova.

De-a lungul anului 2020, în pofida restricțiilor cauzate de criza pandemiei, în cadrul direcției „Dezvoltarea educației artistice, cooperării și dialogului intercultural între tinerii artiști”, au avut loc un număr semnificativ de evenimente artistice și culturale , atât online, cât și offline, cu participarea instituțiilor partenere din ambele părți ale Nistrului. Evenimente în această direcție s-au desfășurat în parteneriat cu Muzeul de Istorie al orașului Chișinău, sub patronajul Departamentului de Cultură al Municipiului Chișinău și al proiectului științific „Cultura promovării imaginii orașelor din Republica Moldova prin artă și mitopoetică”.

Partenerii activităților implementate în acest domeniu sunt:

  • Facultatea de Arte Plastice și Design, UPS «Ion Creangă»
  • Colegiul de Arte Plastice “A. Plămădeală”
  • Colegiul Superior de Artă din Bender ”V. Postoikin”
  • Instituția educațională municipală de învățământ suplimentar – Școala de artă pentru copii, Răbnița
  • Școala de Arte Plastice «Alexei Sciusev», Chișinău

Programul simpozionului a inclus:

  • Expoziție de fotografie artistică a studenților „Patrimoniul arhitectural al orașului de ieri și de astăzi prin prisma viziunii tineretului creator”, rezultat al atelierului de fotografie artistică, organizat de Facultatea de Arte Plastice și Design a UPS «I. Creangă» și coordonat de profesorul Adrian Cucereavii, Ana-Maria Postolache. Expoziția a prezentat 60 de fotografii creative ale studenților, din Facultatea de Arte Plastice și Design a UPS I. Creangă, Colegiul superior de Artă din or. Bender «V. Postoikin», Academie de Conctrucții și Arhitectură din Odessa, Ucraina. Cele mai bune lucrări au fost premiate în cadrul programului simpozionului din contul Programul de consolidare a încrederii.
  • Comunicări ale masteranzilor Facultății de Arte Plastice și Design a UPS «I. Creangă», Olga Cernea, Pancratii Goja și Anna Panfilova, programul de studii Management în Artă, care au prezentat o serie de edificii arhitecturale ale Chișinăului vechi, analizate în baza fotografiilor din arhiva Muzeului orașului Chișinău și proiectului expozițional „Chișinău – patrimoniu cultural ieri și astăzi”, comunicări online ale studenților Colegiul de Arte Plastice “A. Plămădeală” – Izotova Iola și Alexandra Barda, Colegiul Superior de Artă din Bender ”V. Postoikin” – Cabac Irina, Academia de Stat de Construcții și Arhitectură din Odessa (Ucraina) – Perperi Alisa.
  • Prezentarea on-line a expoziției-concurs de arte plastice „Artă și mitopoetica orașului”, care a avut în data de 18 mai în cadrul Zilei Internaționale a Muzeelor și la care au participat peste 300 de elevi și studenți de pe ambele maluri ale Nistrului din diferite instituții cu profil artistic, ghidat de Daniela Roșca-Ceban, lect.univ. a FAPD.

Curatori ai simpozionului:

  • Simac Ana, dr. conf. UPS «I. Creangă», decan Facultatea Arte Plastice și Design;
  • Suruceanu Valeria, directorul Muzeului de Istorie a orașului Chișinău.

Participanți:

  • Facultatea de Arte Plastice și Design a UPS «Ion Creangă»
  • Colegiul de Arte Plastice «A. Plămădeală»
  • Colegiul Superior de Artă din Bender «V. Postoikin»
  • Academia de Stat de Construcții și Arhitectură din Odessa (Ucraina)

Live stream-ul și slaidshow-ul cu fotografii, realizate în cadrul expoziției puteti vedea pe pagina facultații pe facebook!

Gallery Wordpress