A fost dat startul Taberei de Plein Air de la Orheiul Vechi
Astăzi a fost inaugurată Tabăra de Plein Air organizată în cadrul Rezervației Cultural-Naturale Orheiul Vechi, în parteneriat cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, prin intermediul Facultății de Arte Vizuale și Design.
Activitatea se desfășoară sub îndrumarea lectorilor universitari Lilia Popa, Adrian Cucereavîi și Ruslan Roșca, care vor ghida participanții pe parcursul întregii experiențe creative.
Pe durata a nouă zile, cei 12 studenți ai specialității Grafică vor avea oportunitatea de a explora frumusețea și unicitatea peisajelor din rezervație, valorificând în lucrările lor artistice patrimoniul natural și cultural al unuia dintre cele mai reprezentative locuri din Republica Moldova. Prin observație directă și practică artistică în aer liber, participanții își vor dezvolta abilitățile de reprezentare plastică și sensibilitatea față de mediul înconjurător.
Prima zi a taberei a fost dedicată familiarizării cu istoria, monumentele și cadrul natural al rezervației, oferind studenților o experiență autentică și o sursă valoroasă de inspirație pentru creațiile ce urmează să fie realizate pe parcursul șederii.
Tabăra de Plein Air reprezintă o oportunitate importantă de formare artistică, încurajând dialogul dintre artă, patrimoniu și natură, precum și dezvoltarea unei perspective creative asupra spațiului cultural moldovenesc.
