Ziphouse Moldova in fashion conference

Ziphouse Moldova in fashion conference

În perioada 6-13 noiembrie 2025 a avut loc Conferința „Moldova in Fashion Conference 2025” care a reprezentat un eveniment de referință pentru industria modei din Republica Moldova, reunind designeri, producători, reprezentanții caselor de modă și instituții academice interesate de inovație, dezvoltare, cercetare și sustenabilitate. 

Organizată de ZIPHOUSE  în parteneriat cu Inovate Moldova, conferința a promovat schimbul de idei și experiențe privind tendințele contemporane în design vestimentar și impactul tehnologiilor emergente asupra procesului de creație.Au participat experți internaționali și naționali care au abordat teme privind sustenabilitatea, digitalizarea, noile direcții estetice și educația aplicată în domeniul modei.

La eveniment au fost prezenți și studenții programului „Modă – Design Vestimentar” din cadrul Facultății Arte Vizuale și Design, UPSC, coordonați de asistent universitar Reabenchi   Eugen. Participarea acestora a oferit oportunități de învățare și interacțiune cu profesioniști din domeniu.

În urma conferinței, trei studenți din anul I Milena Toporovschi, Tudor Mihăilă, Anton Vaselciuc, au fost selectați pentru un proiect internațional coordonat de unul dintre senior designer al Casei de Modă Chanel,  proiect ce explorează moda ca limbaj cultural, expresie a gustului estetic și studiu.

Evenimentul a confirmat potențialul creativ al tinerilor designeri și necesitatea consolidării colaborărilor dintre educație și industrie pentru dezvoltarea durabilă a modei în Republica Moldova.

Mulțumim pentru colaborare asistenții universitari Eugen Reabenchi , Maria Cretu Rotaru
și Eleonora Macovei.

Implementarea strategiei de digitalizare prin platforma Moodle

Implementarea strategiei de digitalizare prin platforma Moodle

În data de 17.10.2025, a avut loc conferința de formare dedicată implementării strategiei de digitalizare prin utilizarea platformei Moodle, susținută de dr., conf. univ.  Angela Globa, prorector pentru digitalizare, comunicare, imagine și relații cu partenerii sociali.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul Facultatea Arte Plastice și Design  și a reunit cadre didactice dornice să își dezvolte competențele digitale și să integreze tehnologia în procesul educațional. În cadrul ședinței, doamna Globa Angela a prezentat beneficiile platformei Moodle ca instrument modern de predare-învățare-evaluare, punând accent pe utilizarea eficientă a resurselor digitale, crearea cursurilor online, evaluările interactive și feedback-ul automatizat. Participanții au avut ocazia să exploreze funcționalitățile principale ale platformei și să aplice noțiunile prezentate prin activități practice.

Formarea a încurajat colaborarea, schimbul de idei și bune practici între cadrele didactice, contribuind astfel la creșterea nivelului de digitalizare în rândul personalului educațional. Această instruire reprezintă un pas important în direcția modernizării actului educațional și adaptării acestuia la cerințele erei digitale.

FORUMUL ȘTIINȚIFICO-PRACTIC INTERNAȚIONAL CU GENERICUL „IMPLEMENTAREA INOVAȚIILOR ÎN TEHNOLOGIILE DIGITALE: INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ÎN ARTĂ ȘI DESIGN”

FORUMUL ȘTIINȚIFICO-PRACTIC INTERNAȚIONAL
CU GENERICUL „IMPLEMENTAREA INOVAȚIILOR ÎN TEHNOLOGIILE
DIGITALE: INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ÎN ARTĂ ȘI DESIGN”

FACULTATEA DE ARTE PLASTICE ȘI DESIGN, UPS „Ion Creangă” din Chișinău a fost gazda Forumului științifico-practic internațional cu genericul „Implementarea inovațiilor în tehnologiile digitale: Inteligența artificială în artă și design”, desfășurat în data de 30 aprilie 2025, în format mixt – cu prezență fizică și online.

Evenimentul a avut loc în colaborare cu Facultatea de Arte și Design a Universității Umanitare Internaționale din Ucraina, în baza unui parteneriat interuniversitar. În cadrul acestei mobilități academice planificate, trei studente din Odesa, însoțite de șefa catedrei Design, Doamna Tetiana Petukhova, au participat la forumul desfășurat la Chișinău, contribuind activ la schimbul de idei și experiențe în domeniul artei și designului asistat de inteligență artificială.

Participanții forumului au adus contribuții valoroase prin prezentări și dezbateri privind rolul tehnologiilor digitale
și al AI în formarea designerilor contemporani:

• Ana Simac – dr., prof. univ., decan al Facultății de Arte Plastice și Design, UPSC, „Pregătirea practică a viitorilor designeri privind utilizarea Inteligenței Artificiale în proiectele creative”;
• Maria Fitkulova (Germania) – designer, artist, profesor „Mentoratul și inteligența artificială ca vector al dezvoltării creative a viitorilor designeri”;
• Riepnova Maryna (Spania) – UX/Product designer, Repka Arts „Mentorship and AI as a Vector for the Creative Development of Future Designers”;
• Tetiana Petukhova – dr., conf. univ., șef catedra Design, Universitatea Umanitară din Ucraina „Utilizarea inteligenței artificiale în procesul de formare a profesioniștilor în design”;
• Anastasia Medved – „Inteligența artificială în designul interior: o nouă frontieră”;
• Rybak Sofia – „Inteligențan artificială în textile: o lume nouă și curajoasă?”;
• Yatsyshina Anastasia – „Inteligența artificială în animație”;
• Tokarev Oleksandr – Artist de onoare al Ucrainei, profesor universitar „Tehnologiile digitale în crearea proiectelor
de design”;

Forumul a consolidat cooperarea academică internațională și a oferit un spațiu dinamic pentru explorarea impactului pe care noile tehnologii îl au asupra creativității, formării și profesiei de designer.

Studentele Universității Umanitare din Ucraina, însoțite de dna Tetiana Petukhova, au avut parte de o excursie
prin campusul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, astfel fiindu-le prezentate multiplele săli moderne de studiu dar și activități extracuriculare, precum Orange Digital Center, Clasa Viitorului și sălile de robotică din cadrul UPSC.

De asemenea colegii din Ucraina au participat la o întrevedere cu Doamna Rector,
Alexandra Barbăneagră, dr., conf. univ., contribuind astfel și la consolidarea cooperării interuniversitare.

Mulțumim tuturor participanților pentru contribuțiile valoroase!

Gallery Wordpress

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ NAȚIONALĂ A STUDENȚILOR „PROBLEME ȘI SOLUȚII ÎN ȘTIINȚA CONTEMPORANĂ”, DESFĂȘURATĂ LA FACULTATEA DE ARTE PLASTICE ȘI DESIGN, UPS ”ION CREANGĂ”

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ NAȚIONALĂ A STUDENȚILOR „PROBLEME ȘI SOLUȚII ÎN ȘTIINȚA CONTEMPORANĂ”,
DESFĂȘURATĂ LA FACULTATEA DE ARTE PLASTICE ȘI DESIGN, UPS ”ION CREANGĂ”

În data de 10 aprilie 2025, în incinta Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din Chișinău s-a desfășurat
cu succes Conferința Științifică Națională a Studenților ”Probleme și soluții în știința contemporană”, care a adus împreună studenți talentați și pasionați de cercetare din țară și din afara ei. Evenimentul a fost o platformă vibrantă
de schimb academic, cu lucrări inovatoare prezentate pe teme relevante.

Secția ”Probleme ale artelor vizuale și educației artistice”, coordonată de doamna dr. conf. Ludmila Mokan-Vozian
și moderată de Adriana Gușan, șef activități servicii expoziționale și marketing, și-a desfășurat activitatea în incinta Facultății de Arte Plastice și Design a UPS ”Ion Creangă”. Această reuniune a reprezentat un prilej de a aduce împreună minți creative, idei inovatoare și pasiunea pentru cunoaștere. Am explorat, am discutat și am găsit soluții la provocările din sfera artelor vizuale și a educației artistice, deschizând noi orizonturi pentru dialog interdisciplinar și colaborare.

Temele abordate în cadrul secției „Probleme ale artelor vizuale și educației artistice” au fost:

• Mesajul înaintea esteticului: redefinirea valorilor artistice în arta conceptuală,
autor Cătălina Istrati (anul IV, program de studii Design interior, UPSC), coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Dinamică și percepție – explorarea mișcării în arta optică,
autor Daniela Șerban (anul IV, program de studii Design interior, UPSC), coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Toyism-ul – între joc și artă, autor Ana Pahom (anul IV, program de studii Design interior, UPSC),
coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Depășirea tradiționalului prin natura experimentală a „Bad painting”,
autor Victoria Molla (anul III, program de studii Arte plastice, UPSC), coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Arta virtuală ca platformă pentru colaborări interdisciplinare,
autor Deniza Șakșak (anul III, program de studii Arte plastice, UPSC), coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Dinamica pseudorealismului în expresiile artistice contemporane,
autor Vlada Laba (anul III, program de studii Arte plastice, UPSC), coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Estetica experimentală a Postminimalismului,
autor Alexandra Verbițcaia (anul IV, program de studii Grafică, UPSC), coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Interacțiuni tehnologice și expresii artistice în era New Media,
autor Valeria Șmelenco (anul IV, program de studii Grafică, UPSC), coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.
• Tehnici clasice și alternative de pictură ca mijloc de valorificare a potențialului artistic al elevilor,
autor Aurelia Busuioc (anul I, program de master Pedagogia artelor plastice, UPSC),
coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Valorificarea jocului ca metodă didactică la orele de educație plastică,
autor Nadejda Ciochină (anul I, program de master Pedagogia artelor plastice, UPSC),
coordonator: Ludmila Mokan-Vozian, dr., conf.;
• Renovarea și reutilizarea vestimentației – un nou trend în lumea modei,
autor Cristina Luchiță (anul I, program de master Modelarea artistică a costumului, UPSC),
coordonator: Eugen Reabenchi, asist. univ.;
• Influența trendului asupra psihicului consumatorului 2024/2025,
autor Melania Pitușcan (anul I, program de master Modelarea artistică a costumului, UPSC),
coordonator: Eugen Reabenchi, asist. univ.;
• Influența culturilor etnice asupra formării designului interior,
autor Vasile Budu (anul II, program de studii Design interior, UPSC), coordonator: Iulia Mirza, asist. univ.;
• Designul ecologic a spațiilor moderne,
autor Cătălina Căldare (anul II, program de studii Design interior, UPSC), coordonator: Iulia Mirza, asist. univ.;
• Evoluția tapiseriei în arta decorativă din Republica Moldova,
autor Nicu Scutelnic (anul I, program de studii Artă decorativă, UPSC), coordonator: Ecaterina Ajder, conf. univ.;
• Specificul metodelor de prelucrare artistică a metalului în artele vizuale contemporane,
autor Cristina Burac (anul I, program de studii Artă decorativă, UPSC), coordonator: Olga Tiron, asist. univ.;
• Influența designului vernacular asupra amenajărilor interioare contemporane,
autor Iana Nicov (anul IV, program de studii Design interior, UPSC), coordonator: Rodica Spătaru, asist. univ.;
• Minimalism și tradiție – armonizarea stilurilor în interior,
autor Dina Petcu (anul IV, program de studii Design interior, UPSC), coordonator: Rodica Spătaru, asist. univ.;
• Casele modulare – perspectiva viitorului,
autor Oxana Tovstenco (anul I, program de studii Design interior, UPSC) Rodica Spătaru, asist. univ.;
• Impactul etapelor de vârsta in dezvoltarea personalității,
autor Ecaterina Rotaru (anul I, program de studii Design interior, UPSC), coordonator: Ludmila Moisei, dr., conf.;
• Practica plein-air ca modalitate de dezvoltare a abilitaților creative la studenți,
autor Feodora Șargu (anul I, program de studii Pictura, UPSC), coordonator: Ludmila Moisei, dr., conf.;
• Alegerea vocațională la adolescenți cu părinți plecați peste hotare,
autor Nicoleta Țaran (anul I, program de studii Design interior, UPSC), coordonator: Ludmila Moisei, dr., conf.;

Așadar, am reușit să transformăm această conferință într-un spațiu de inspirație, progres și învățare reciprocă.
Le mulțumim tuturor participanților, coordonatorilor și organizatorilor pentru contribuția remarcabilă
și pentru dedicarea lor în promovarea excelenței academice. Acest eveniment a demonstrat încă o dată importanța colaborării și a inovației în dezvoltarea științei, artei și educației.

Vă așteptăm cu drag la edițiile viitoare!

Gallery Wordpress

DIALOG CULTURAL în cadrul CONFERINȚEI „ICOM EUROPE 2024: HERITAGE RESILIENCE – SAFEGUARDING CULTURAL LEGACY IN CRISIS ZONES”, TBILISI, GEORGIA

DIALOG CULTURAL
în cadrul CONFERINȚEI „ICOM EUROPE 2024: heritage resilience – safeguarding cultural legacy in crisis zones”, TBILISI, GEORGIA

În perioada de 29-30 noiembrie 2024 la Muzeul de Artă din Tbilisi, situat vizavi de clădirea Parlamentului Georgiei, profesioniști din domeniul patrimoniului cultural din mai multe țări europene s-au reunit la conferința „ICOM Europe 2024: Heritage Resilience – Safeguarding Cultural Legacy in Crisis Zones” pentru a discuta problemele legate de patrimoniul cultural în zonele de conflict.

Facultatea de Arte plastice și Design a UPS „Ion Creangă”, reprezentată de decanul facultății Simac Ana, a participat la acest eveniment ca partener al colaborării îndelungate cu Muzeul de Istoriei al Orașului Chișinău în cadrul Proiectului Europa Creativă.

Subiectul abordat, de o relevanță și importanță majoră, atât pentru reprezentanții Georgiei, cât și pentru noi, din Republica Moldova, Ucraina, precum și întreaga Comunitate Europeană a fost prevenirea conflictelor, conservarea patrimoniului cultural în perioade de pace, dar și în timpul conflictelor armate.

Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” a participat mai mult de 10 ani prin diverse activități educaționale și de creație ca partener în cadrul inițiativelor derulate Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău și ICOM Moldova, a Platformei Cultura, sprijinite de Programul UE-CBM „Măsuri de promovare a încrederii, între cele două maluri ale Nistrului. Tineretul studios și corpul profesoral didactic al facultății prin activitățile de creație au participat împreună cu tinerii din instituțiile de pe malul stâng al Nistrului la activități comune, masterclass-uri, workshop-uri, activități de creație in domeniul fashion, concursuri, expoziții, consolidând și promovând încrederea prin comunicare și creație.

În același timp, tineretul studios al facultății este implicat în promovarea patrimoniului cultural al orașului Chișinău si al țării in general, realizând studii și lucrări de creație inspirate din arhitectura și istoria orașului, și a monumentelor naționale. Realizând expoziții de creație de pictură și grafică în cadrul Muzeului de Istorie al orașului Chișinău și în cadrul altor instituții, prezentând colecții de modă inspirate din patrimoniul cultural, încercăm sa implicăm comunitatea noastră socială într-un dialog activ prin artă și cultură, într-o relaționare productivă a tineretului studios cu publicul larg, într-o sensibilizare prin artă și creație.

Aceste experiențe au fost relatate în cadrul conferinței din Tbilisi, provocând un dialog activ între participanții evenimentului.

În același timp, colegii din domeniul culturii, artei și învățământului din Georgia au prezentat cultura georgiană, tradițiile, experiența în domeniul artei și promovării patrimoniului cultural, au prezentat colecțiile muzeelor de istorie, artă și personalități marcante ale Georgiei.

Gallery Wordpress