Integrabilitatea digitală, deontologia și integritatea academică – priorități fundamentale în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design a UPSC

Integrabilitatea digitală, deontologia și integritatea academică, priorități fundamentale în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design a UPSC

În data de 15 octombrie 2026, Facultatea de Arte Vizuale și Design (FAVD) din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, în parteneriat strategic cu Direcția Tehnologii Informaționale (DTI), a organizat un seminar de instruire și orientare academică destinat studenților înmatriculați în anul I, la programele de studii cu frecvență și cu frecvență redusă.

Manifestarea, intitulată „Utilizarea Sistemului Informațional de Management Universitar (SIMU) și optimizarea identității digitale prin platforma Google Workspace”, a avut drept scop facilitarea integrării tinerilor creatori în ecosistemul digital al universității și familiarizarea acestora cu rigorile etice, esențiale pentru un parcurs artistic și formativ de înaltă ținută.

Sesiunea a fost inaugurată de doamna Rodica Spătaru, prodecan al FAVD, care a evidențiat importanța pilonilor constitutivi ai comunității academice: integritatea, etica și deontologia profesională în creația vizuală. La eveniment a participat, de asemenea, doamna Irina Ețco, șef al Serviciului Curricular FAVD.

Agenda evenimentului a fost structurată în două module complementare:

  • Dimensiunea etico-formativă
    • În prima componentă a seminarului, domnul Mihai Benzari, șef adjunct DTI, a expus Modulul digital de etică și integritate academică, accentuând imperativele utilizării deontologice a resurselor informaționale, protecția proprietății intelectuale și respectarea standardelor de onestitate academică în mediul digital contemporan.
  • Dimensiunea tehnică și operațională
    • În cea de-a doua parte, Ilie Mușinschi, programator principal DTI, și formatorul Roman Cecan, șef DTI, au ghidat studenții prin instrumentele tehnice fundamentale ale activității universitare, abordând aspecte vizând:
      • Activarea și gestionarea contului instituțional integrat Google Workspace;
      • Autentificarea, navigarea și utilizarea funcționalităților Sistemului Informațional de Management Universitar (SIMU);
      • Administrarea eficientă a cabinetului personal al studentului;
      • Protocoalele de securitate cibernetică, modificarea și recuperarea credențialelor de acces.

Conducerea Facultății de Arte Vizuale și Design își exprimă gratitudinea față de echipa de formatori pentru profesionalismul, deschiderea și abordarea constructivă manifestate, precum și față de studenți pentru receptivitatea, interesul științific și participarea activă.

Experiența industriei Disney adusă studenților de la animație de Jo Anne Adams

Experiența industriei Disney adusă studenților de la animație de Jo Anne Adams

În cadrul programului Creative Speakers, Facultatea de Arte Vizuale și Design a avut plăcerea de a o primi pe Jo Anne Adams, animator profesionist cu peste 15 ani de experiență în industria animației și lector în cadrul University of Central Florida. Vizita sa a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru studenți de a intra în contact direct cu experiența și metodele de lucru utilizate în industria internațională a animației.

De-a lungul carierei sale, Jo Anne Adams a colaborat la realizarea unor filme clasice produse de Disney, printre care Mulan, The Lion King și Lilo & Stitch. Experiența acumulată în cadrul acestor proiecte a fost împărtășită participanților prin discuții despre procesul de producție în animație, etapele pipeline-ului și colaborarea dintre diferitele departamente implicate în realizarea unui film animat.

Workshopul a oferit studenților o perspectivă autentică asupra modului în care creativitatea și experimentarea contribuie la dezvoltarea unui artist. Jo Anne Adams a vorbit despre importanța explorării stilurilor vizuale, a procesului de încercare și eroare și a libertății creative în formarea unei identități artistice proprii. În același timp, aceasta a prezentat exemple din proiectele și procesele de lucru ale studenților săi de la UCF, evidențiind metodele de predare și abordările contemporane utilizate în educația artistică internațională.

Un moment important al întâlnirii a fost sesiunea dedicată studenților din anul III, aflați în procesul de finalizare a filmelor de licență. Aceștia au avut ocazia să primească feedback practic și recomandări profesionale privind storytelling-ul, compoziția vizuală, ritmul animației și dezvoltarea conceptelor artistice. Dialogul deschis și schimbul de experiență au transformat workshopul într-o experiență inspirațională și motivațională pentru toți participanții.

Prin astfel de evenimente, Facultatea de Arte Vizuale și Design continuă să creeze conexiuni între mediul academic și industria creativă internațională, oferind studenților oportunități de dezvoltare profesională și acces la experiențele unor specialiști recunoscuți la nivel mondial.

 

Joey Jones la Facultatea de Arte Vizuale și Design: dialog despre industria creativă contemporană

Joey Jones la Facultatea de Arte Vizuale și Design: dialog despre industria creativă contemporană

Despre eveniment


În perioada 27–29 aprilie, Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a avut onoarea de a-l găzdui pe Joey Jones, în cadrul programului „Creative Speakers”, organizat cu sprijinul Mediacor și al Asociației Companiilor de Creație COR.

Cu o experiență vastă în proiecte realizate pentru companii precum Disney, Microsoft și Paramount Pictures, Joey Jones a prezentat studenților și participanților exemple concrete din producții internaționale la care a contribuit în calitate de creative director. Printre proiectele discutate s-au numărat campania pentru Avatar: Pandora Rising și experiența interactivă realizată pentru Stranger Things.

Proces creativ și industrie


În cadrul sesiunii desfășurate la Facultatea de Arte Vizuale și Design, studenții au avut ocazia să descopere procesul detaliat din spatele producției creative contemporane, de la concept și storytelling până la implementarea tehnică. Joey Jones a demonstrat modul în care diferite domenii creative se intersectează în industrie, abordând exemple din animație, VFX, live action, XR și Gen AI.

Prin studii de caz și materiale din culisele producțiilor, acesta a explicat etapele dezvoltării vizuale, organizarea echipelor creative, procesul de pitching și modul în care ideile sunt transformate în experiențe multimedia complexe.

Feedback și dezvoltare profesională


Ziua următoare a fost dedicată unei sesiuni de feedback pentru studenții anului III de la specializările Animație și Designul Jocurilor. Studenții și-au prezentat progresul filmelor de diplomă, secvențe de animație și portofolii personale, primind recomandări profesionale privind dezvoltarea vizuală, storytelling-ul, direcția artistică și prezentarea proiectelor în context internațional.

Discuțiile au oferit participanților o perspectivă practică asupra cerințelor actuale ale industriei creative și asupra modului în care își pot construi propriul parcurs profesional.

Activități la Mediacor


Evenimentele au continuat și la Mediacor, unde Joey Jones a susținut sesiuni dedicate procesului de pitching și prezentării ideilor creative în fața potențialilor colaboratori sau clienți. Participanții au avut ocazia să observe structura unui pitch profesionist, modul în care sunt formulate conceptele și importanța storytelling-ului în industria multimedia.

De asemenea, a avut loc și o sesiune de tip TOT (Training of Trainers), orientată spre schimbul de experiență și metode de lucru aplicabile în educația creativă și dezvoltarea noilor generații de artiști și creatori multimedia.

Campania „INTEGRITATEA E ALEGEREA TA!” la FAVD

Campania „INTEGRITATEA E ALEGEREA TA!” la FAVD (UPSC)

În cadrul Facultății Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău s-au petrecut, pe parcursul a trei zile, lecții dedicate integrității academice, subliniind faptul că integritatea reprezintă fundamentul pe care se clădește excelența academică și profesională. Instituția își reafirmă angajamentul ferm de a promova un mediu de studiu și de lucru etic, transparent și corect.

Ratificarea Convenției ONU din 2007 constituie actul legal prin care Republica Moldova și-a asumat oficial implementarea măsurilor anticorupție prevăzute de acest tratat internațional, oferind cadrul necesar pentru marcarea și desfășurarea activităților dedicate Zilei Internaționale
Anticorupție (9 decembrie).

Pentru realizarea Reformei 4.38-9 „Consolidarea rezultatelor procesului educațional, a calității
și a integrității învățământului universitar”
din Agenda de reforme aferentă Planului de creștere a Republicii Moldova pentru anii 2025–2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 260/2025, precum
și a Planului sectorial anticorupție în domeniul educației pentru anii 2025–2026, aprobat prin Ordinul MEC nr. 658/2025, în cadrul Facultății Arte Vizuale și Design s-au desfășurat ore de Etică și Integritate Academică.

Activitățile au fost organizate în baza Planului de acțiuni pentru asigurarea integrității și combaterea corupției în cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, aprobat prin decizia Senatului (proces-verbal nr. 1 din 29.08.2024). 

La aceste ore au participat peste 150 de studenți ai facultății, care au analizat și discutat despre principiile fundamentale ale integrității academice: onestitatea, responsabilitatea, corectitudinea, respectul și transparența. Prin exemple practice și studii de caz, studenții au explorat consecințele plagiatului, ale fraudelor academice și ale comportamentelor ne etice, înțelegând importanța unui parcurs educațional construit pe valori solide.

Activitățile au inclus prezentări interactive, discuții în grup, dezbateri și exerciții, având scopul de a stimula gândirea critică și conștientizarea rolului fiecărui student în menținerea unui climat academic sănătos. Participanții au evidențiat faptul că un mediu bazat pe integritate contribuie atât la dezvoltarea profesională individuală, cât și la creșterea prestigiului instituției.

Profesorii implicați în desfășurarea acestor ore au subliniat că integritatea nu este doar o regulă,
ci o alegere zilnică, care modelează caractere și formează profesioniști responsabili. De asemenea, au fost prezentate resursele instituției menite să sprijine studenții în respectarea normelor
etice — regulamentul de integritate, codurile de conduită și mecanismele de raportare.

La final, campania „INTEGRITATEA E ALEGEREA TA!” și activitățile desfășurate în cadrul Facultății Arte Vizuale și Design au consolidat în rândul studenților mesajul esențial: integritatea academică este un pilon indispensabil al formării universitare, iar respectarea acesteia reprezintă o investiție în propriul viitor profesional.

FORUMUL ȘTIINȚIFICO-PRACTIC INTERNAȚIONAL CU GENERICUL „IMPLEMENTAREA INOVAȚIILOR ÎN TEHNOLOGIILE DIGITALE: INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ÎN ARTĂ ȘI DESIGN”

FORUMUL ȘTIINȚIFICO-PRACTIC INTERNAȚIONAL
CU GENERICUL „IMPLEMENTAREA INOVAȚIILOR ÎN TEHNOLOGIILE
DIGITALE: INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ÎN ARTĂ ȘI DESIGN”

FACULTATEA DE ARTE PLASTICE ȘI DESIGN, UPS „Ion Creangă” din Chișinău a fost gazda Forumului științifico-practic internațional cu genericul „Implementarea inovațiilor în tehnologiile digitale: Inteligența artificială în artă și design”, desfășurat în data de 30 aprilie 2025, în format mixt – cu prezență fizică și online.

Evenimentul a avut loc în colaborare cu Facultatea de Arte și Design a Universității Umanitare Internaționale din Ucraina, în baza unui parteneriat interuniversitar. În cadrul acestei mobilități academice planificate, trei studente din Odesa, însoțite de șefa catedrei Design, Doamna Tetiana Petukhova, au participat la forumul desfășurat la Chișinău, contribuind activ la schimbul de idei și experiențe în domeniul artei și designului asistat de inteligență artificială.

Participanții forumului au adus contribuții valoroase prin prezentări și dezbateri privind rolul tehnologiilor digitale
și al AI în formarea designerilor contemporani:

• Ana Simac – dr., prof. univ., decan al Facultății de Arte Plastice și Design, UPSC, „Pregătirea practică a viitorilor designeri privind utilizarea Inteligenței Artificiale în proiectele creative”;
• Maria Fitkulova (Germania) – designer, artist, profesor „Mentoratul și inteligența artificială ca vector al dezvoltării creative a viitorilor designeri”;
• Riepnova Maryna (Spania) – UX/Product designer, Repka Arts „Mentorship and AI as a Vector for the Creative Development of Future Designers”;
• Tetiana Petukhova – dr., conf. univ., șef catedra Design, Universitatea Umanitară din Ucraina „Utilizarea inteligenței artificiale în procesul de formare a profesioniștilor în design”;
• Anastasia Medved – „Inteligența artificială în designul interior: o nouă frontieră”;
• Rybak Sofia – „Inteligențan artificială în textile: o lume nouă și curajoasă?”;
• Yatsyshina Anastasia – „Inteligența artificială în animație”;
• Tokarev Oleksandr – Artist de onoare al Ucrainei, profesor universitar „Tehnologiile digitale în crearea proiectelor
de design”;

Forumul a consolidat cooperarea academică internațională și a oferit un spațiu dinamic pentru explorarea impactului pe care noile tehnologii îl au asupra creativității, formării și profesiei de designer.

Studentele Universității Umanitare din Ucraina, însoțite de dna Tetiana Petukhova, au avut parte de o excursie
prin campusul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, astfel fiindu-le prezentate multiplele săli moderne de studiu dar și activități extracuriculare, precum Orange Digital Center, Clasa Viitorului și sălile de robotică din cadrul UPSC.

De asemenea colegii din Ucraina au participat la o întrevedere cu Doamna Rector,
Alexandra Barbăneagră, dr., conf. univ., contribuind astfel și la consolidarea cooperării interuniversitare.

Mulțumim tuturor participanților pentru contribuțiile valoroase!