Masă rotundă „Perspective de dezvoltare a conținuturilor la programele de studii Animație și Game design”

La data de 1 iulie 2024, la FACULTATEA ARTE PLASTICE ȘI DESIGN, a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, perspectivele de dezvoltare a conținuturilor planurilor de studii la Animație și Game Design au fost abordate în cadrul unei mese rotunde, la care au participat profesorii și administrația Facultății Arte Plastice și Design,
Doamna Mishelle Iliev, Senior Manager pentru Educație și Tehnologiile Viitorului, Mariana Malic Coordonator al Centrului Mediacor pentru tehnologii media creative, Ana Volosinovici Producător VFX și animație, manager de producție, Lev Voloșin fondatorul Voloshin Animation și regizor de animație, precum și alți experți, practicieni din mediul de afaceri în domeniul animației și game design-ului, reprezentanți ai industriilor creative.

Masa rotundă și-a propus analiza și discuția direcțiilor de bază de dezvoltare ale programelor de studii Animație
și Game Design, pentru a identifica cele mai importante aspecte care urmează a fi implementate în următorul
an de studii. Printre subiectele discutate s-au numărat:

• Includerea noilor abordări în planul de învățământ, introducerea de cursuri de regie și montaj, ore practice cu regizori profesioniști, sesiuni de dezvoltare pitching;
• Direcția și procesul de elaborare a proiectelor de licență, în cadrul programului de studii Animație și Designul jocurilor;
• Lansarea programului de microcalificare Motion Design, studierea utilizării inteligenței artificiale (AI) în animație, program de instruire care va oferi o aprofundare a cunoștințelor pentru absolvenții studiilor de licență;
• Perspectivele de angajare și integrarea pe piața industriilor creative, discutarea oportunităților de carieră pentru absolvenți în industria animației și game design-ului;
• Oportunități de lansare a start-up-urilor, participarea la festivaluri, proiecte și acceleratoare.

Această masă rotundă a fost un pas important în stabilirea unor direcții clare și inovatoare pentru dezvoltarea programelor de studii în Animație și Game Design, asigurându-se astfel că acestea rămân relevante și competitive pe piața actuală.

Gallery Wordpress