Valorificarea tradițiilor de iarnă la Facultatea Arte Plastice și Design

Valorificarea tradițiilor de iarnă la Facultatea Arte Plastice și Design

Poporul român a zămislit numeroase obiceiuri și tradiții, datini și credințe, ceremonii magico-religioase, multe dintre care și-au croit drum spre noi din negura anilor. Din circuitul acestor valori spirituale, fac parte tradițiile și obiceiurile legate de sărbătorile de iarnă, care, se regăsesc printre prioritățile spirituale în cadrul educațional la Facultatea Arte Plastice și Design. Astfel, ca o generalizare a competențelor formate la orele de Etnografie, în data de 14 decembrie 2021, studenții au prezentat colectivului profesoral didactic al facultății un adevarat spectacol, coordonați iscusit de profesorul facultății dr. Ludmila Moisei.

În cadrul activității extracurriculare Tradiții de iarnă din datina străbună, studenții facultății Arte Plastice și Design au colindat și au urat, au semănat și-au sorcovit, ne-au delectat spiritual cu Jocul Caprei. Activitatea este una care se înscrie în măsurile de promovare a patrimoniului cultural la tânăra generație, presupune un dialog între purtătorii de cultură și o continuitate a valorilor naționale. Studenții au dat dovadă de talent și originalitate în promovarea și valorificarea tradițiilor noastre stravechi.

Mulțumim studenților pentru receptivitate și implicare, pentru respectul față de trecutul istoric și valorile neamului.

Gallery Wordpress

HUB Cultural

Evenimente culturale mai aproape de oameni din localități:

În perioada 25 – 26 august 2021 studentul și masteranda Facultății Arte Plastice și Design au participat în proiect „HUB Cultural”, ce constă în organizarea evenimentelor culturale de conștientizare și promovare a patrimoniului cultural.

Masterandă specialității Pictura – Nina-Corina Lukianțeva, în colaborare cu Muzeul Raional de Istorie și Etnografie „Anatol Candu” din Vasieni, Ialoveni, pe data de 25 august a adus bucuria copiilor prin master-class „Miracolul Culorilor”.

Vlad Caraulan, studentul specialității Grafică, pe data de 26 august la Orhei Vechi a reușit să încânte publicul cu expoziția personală „Turnul rațiunii”, oferind fiecărui posibilitatea să treacă prin ceea ce simte un grafician.

Proiect finanțat de Ministerul Culturii.

Gallery Wordpress

Art East Fashion Weekend Iași 2021

Absolvenții Facultății la Art East Fashion Weekend, Iași

În data de 17-18 septembrie 2021 la Iași a avut loc competiția „Art East”, ediția a VI-a, ce include secțiunile design vestimentar, show și modele la care au participat tineri designeri și modele din cadrul Caselor de Cultură din România și studenți din Republica Moldova.

Convingerea că moda este o artă a motivat tinerii dornici să se exprime într-un eveniment monden atractiv iubitorilor de modă. Colecțiile vestimentare au prezentat absolvenții Facultății Arte Plastice și Design, UPS „Ion Creangă”:
• Cristina Brînzilă, colecția „The foam-born Goddess”, conducător V. Vozian;
• Elena Toma, colecția „The Confusion”, conducător V. Vozian;
• Maia Bondarenco, colecția „Nur-i-Adin”, conducător V. Vozian;

• Maria Erhan, colecția „Unstoppable”, conducător V. Vozian.

Locul III a fost obținut de Anastasia Polișiuc cu colecția „Renașterea basmelor”, conducător V. Vozian. Felicitări!

„Art East Fashion Weekend” a fost organizat de Casa de Cultură a Studenților din Iași, împreună cu Academia Models și Palas Mall. Evenimentul a fost finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului și Primăria Municipiului Iași.

Gallery Wordpress

Participarea Facultății de Arte Plastice și Design la BeCreativeFest 2021 în Sibiu

Participarea Facultății de Arte Plastice și Design la BeCreativeFest 2021 în Sibiu

În  data de 30-31 iulie 2021 în Sibiu, România a avut loc cel mai creativ eveniment dedicat absolvenților de design vestimentar din cadrul universităților de profil din România – Festivalul Național Studențesc de Modă și Design Becreativefest 2021, ediția a X-a. Universitatea Pedagogică de Stat I. Creangă a fost invitată ca oaspete de onoare cu colecțiile absolventelor Facultății Arte plastice și Design. Ediția din acest an s-a bucurat de inovație, mult spirit creativ și performante.

Absolvenții a Facultății de Arte Plastice și Design din cadrul Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă din Chișinău au dat dovadă de profesionalism, inventivitate în colecțiile prezentate. Facultatea a fost reprezentată de:

  • Locul II, a fost câștigat de Natalia Sajin cu colecția Reîncarnare.
  • Premiul special al juriului a fost înmânat Svetlanei Morari cu colecția Memoire noir.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Cleopatra Models Management și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu.

Gallery Wordpress

 

Festivalul de modă ”EXTRAVAGANCE”

Festivalul Studențesc de Modă
„Extravagance” ediția a XII-a

Pe 14 decembrie 2019 a avut loc Festivalul Studențesc de Modă „Extravagance” ediția a XII-a. Toate participantele au primit diplome de excelență. Felicitări!

Participantele:

  • Sajin Natalia „Reîncarnare”,
  • Bordeianu Tatiana „Back home”,
  • Ursu Sanda „Florile sufletului nostru”,
  • Șalaru Cristina „Trecutul în prezent”,
  • Сolecția de grup „Da Vinci” reprezentată de Brînzilă Cristina și Erhan Maria.
Gallery Wordpress