Concursul de desen grafic „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini”

Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a fost instituția gazdă pentru Concursul de desen grafic „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini” desfășurat în data de 12 – 13 octombrie 2017.

Organizatorul concursului este Centrul Național Anticorupție prin intermediul Proiectului de consolidare a funcţiilor de analiză şi prevenire a corupţiei a Centrului Naţional Anticorupţie, cu suportul UNDP Moldova şi asistenţa financiară a Ministerului Afacerilor Externe a Norvegiei. Evenimentul este parte a campaniei de sensibilizare şi informare publică cu genericul „Integritatea este libertate”.

La concurs au participat elevi și studenți din instituții de învățământ cu profil artistic:

  • Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”,

  • Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”,

  • Școala de Arte pentru copii „A. Sciusev”,

  • LTPA „M. Berezovschi”,

  • Facultatea Arte Plastice, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice,  etc.

Agenda atelierului de creație „Integritatea este libertate” a cuprins Sesiunea de instruire privind măsurile de cultivare a integrității instituționale, subiecte ce urmează a fi ilustrate de către participanți, precum și Atelierul de creație propriu zis – realizarea schițelor pentru concurs.

Inaugurarea MUZEULUI DE ARTE VIZUALE a Facultății Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din mun. Chișinău

La Facultatea Arte Plastice și Design a UPS „Ion Creangă” în data de 29 martie 2017 și-a deschis ușile „Muzeul de Arte Vizuale”. Evenimentul a devenit o ocazie specială pentru gazde, invitați, studenți și oaspeți. Printre invitații facultății au fost reprezentanți ai Ministerelor Educației și Culturii, ANACIP, AMTAP, Universității „A. Russo” din Bălți, Centrului de Excelență în Educația Artistică „Ștefan Neaga”, Centrului Republican pentru copii și tineret ARTICO, Colegiului de Arte Plastice „A. Plămădeală”, Liceului Academic de Arte Plastice „I. Vieru”, Muzeului Național de Arte Plastice, Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală, Școlii de Arte Plastice pentru copii „A. Șciusev” și altor instituții de profil din republică. Evenimentul a fost onorat și de prezența oaspeților din străinătate – parteneri de colaborare, decanul și prodecanul Facultății de Arte Plastice și Grafică a Universității Pedagogice Naționale „K. D. Ușinskii” din Odessa, Ucraina.

 


 

 


 

La deschiderea oficială a muzeului au luat cuvântul: Rectorul UPS „Ion Creangă” N. Chicuș, Decanul Facultății Arte Plastice și Design A. Simac, Directorul ANACIP A. Chiciuc, Secretarul Științific la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală V. Buzilă, Directorul adjunct al CEEA „Ștefan Neaga” V. Belâi, Decanul Facultății Arte Plastice și Grafică a Universității Pedagogice Naționale „K. D. Ușinskii” din Odessa T. Petuhova.

Evenimentul s-a desfășurat în acordul sunetelor muzicale a orchestrei de cameră a CEEA ”Ștefan Neaga” Dirijor Mihail Secichin, Maestru în Artă și a ansamblului de muzică folclorică a Centrului Republican pentru copii și tineret ARTICO – parteneri ai evenimentului.

Expoziția muzeului cuprinde lucrări ale studenților și absolvenților facultății, realizate în diferite domenii și genuri ale artelor plastice: pictură de șevalet, pictură religioasă, grafică de șevalet, tapiserie, ceramică, giuvaiergerie, design vestimentar, sculptură, lemn, piele, imprimeu artistic, art-obiecte, ș.a.

Ușile muzeului rămân deschise pentru studenți, viitori abiturienți, oaspeți, elevi ai liceelor din republică și publicul larg – iubitor de artă.

Facultatea Arte Plastice și Design își exprimă sincere recunoștințe și mulțumiri sponsorilor:

  • „DAAC-Hermes Grup„ SA,
  • SA SUPRATEN,
  • STRONGHOLD Computers,
  • UNICOMPRO SRL

pentru contribuție la finisarea lucrărilor de realizare și inaugurare a Muzeului de Arte Vizuale a Facultății Arte Plastice și Design.

În același timp, sincere mulțumiri grupului de absolvenți ai specialității Management în arte: Inga Edu, Victoria Cozmovici, Taran Diana, Ion Dănilă, Lidia Negară, Anghela Frumosu, Victoria Ceaplîghina, Natalia Marcenco, Carolina Maleț, care au contribuit la realizarea proiectului.
Coordonator al proiectului Ana Simac, decanul facultății.

 

Performanțele în lumea modei ale designer-ului și profesorului Vasile Vozian

În perioada 25-26 martie 2017, a avut loc evenimentul „Moldova Fashion Days”, la care a participat Vasile Vozian, lector universitar la Facultatea de Arte Plastice și Design, specialitatea Design Vestimentar, catedra Arte Decorative.

În cadrul evenimentului, Vasile Vozian, a prezentat colecția de debut a brandului personal sub denumirea „Gepetto by Vasile Vozian”. Colecția vestimentară sub genericul „Urban Life”, este predestinată bărbatului modern și implică croiuri inovative și linii constructive contemporane caracteristice stilului abordat – Clasic Street Style.

În același timp, Vasile Vozian a reprezentat Republica Moldova în cadrul evenimentului „Odessa Fashion Week”, desfășurat în data de 24 martie 2017, unde au participat peste 30 designeri vestimentari din diverse țări.

Colecția brandului „Gepetto by Vasile Vozian” a avut un impact extraordinar asupra publicului prezent, atât la evenimentul „Odessa Fashion Week” cât și la „Moldova Fashion Days”, uimind prin stilul nonconformist și originalitatea tehnicilor hand-made implementate în realizarea colecției.

În perioada 03 – 07 aprilie 2017, colecția „Urban life” a brandului Gepetto by Vasile Vozian v-a fi prezentată în Italia la evenimentul „Roma Fashion Week”.

În acest context, ținem să-l felicităm pe Vasile Vozian cu rezultatele obținute și să-i dorim mult succes și realizări remarcabile, atât în cariera artistică cât și didactică.

Olimpiada instituțională de Arte plastice și Educație Tehnologică

Manifestarea pentru deschiderea oficială a Olimpiadei instituționale de Arte plastice și Educație Tehnologică a fost deosebită!

La ediția 2017 a Olimpiadei instituționale au concurat cu succes 243 de elevi din peste 30 de instituții din toată țara, însoțiți de 89 de profesori:

  • Colegiul de Arte Plastice „A. Plămădeală”, Chișinău;
  • Centrul de Excelență în Construcții, Chișinău;
  • Colegiul Tehnologic, Chișinău;
  • Școala de Arte Plastice pentru copii „A. Șciusev”, Chișinău;
  • Școala de Arte „V. Poleakov”, Chișinău;
  • Școala de Arte „A. Stârcea”, Chișinău;
  • Colegiul de Arte „N. Botgros”, Soroca;
  • Colegiul „I. Hasdeu”, Cahul;
  • Școala de Arte plastice, Bălti;
  • Școala de Arte Plastice, Orhei;
  • Școala de Arte Plastice, Călărași;
  • Școala de Arte Plastice, Basarabeasca;
  • Școala de Arte Plastice „N. Moisei”, Telenești;
  • Școala de Arte Plastice, Șoldănești;
  • Școala de Arte, Dondușeni;
  • Școala de Arte Plastice, Ungheni;
  • Liceul Teoretic cu Profil de Arte „M. Berezovschi”, Chișinău;
  • Liceul Teoretic cu Profil Arte „Ion și Doina Aldea-Teodorovici”, Chișinău;
  • Liceul Teoretic „L. Rebreanu”, Chișinău;
  • Liceul Teoretic „Waldorf”, Chișinău;
  • Liceul Teoretic „M. Grecu”, Chișinău;
  • Liceul Teoretic „A. Russo”, Cojuşna;
  • Liceul Teoretic „M. Eminescu”, Strășeni;
  • Liceul Teoretic „I. Creangă”, Miclăuşeni, r-nul. Străşeni;
  • Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun”, Sângera; etc.

Profesorii au participat la trening-uri și master class-uri
organizate de cadrele didactice ale facultății:

  • Arbuz-Spătari Olimpiada, Tehnici textile – tendințe și reflecții în învățământul artistic;
  • Roșca-Ceban Daniela, Point to point – pictura decorativă pe sticlă;
  • Vozian Vasile, Tehnici mixte în broderie;
  • Ajder Ecaterina, Tehnici mixte în arta textilă. 

La finele concursului și elevii au participat la diverse Master class-uri petrecute de profesorii facultății Arte Plastice și Design:

  • Herţa Valeriu, Master class: Caligrafie;
  • Botnari Dumitru, Master class: Pictura în acuarelă;
  • Rusu Valentin, Master class: Tehnici moderne în arta plastică;
  • Macari Tudor, Master class: Tehnica acuarelei pe umed;
  • Morărescu Ion, Master class: Tehnici mixte în pictură;
  • Prangache Liuba, Master class: Prelucrarea artistică a pielii;
  • Șugjda Svetlana, Master class: Ceramica artistică;
  • Zderciuc Ion, Master class: Sculptură.

Elevii participanți la Olimpiadă au rămas plăcut surprinși de atmosfera creativă din cadrul facultății și s-au lăsat scufundați în lumea artelor.