Study Tours to Poland (STP)

Study Tours to Poland (STP)

Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, în perioada 16-26 octombrie, a participat la programul Study Tours to Poland (STP), desfășurat în orașul Lublin, găzduit de fundația educațională KReAdukacja.
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a fost reprezentată în cadrul programului de către studenta Facultății Arte Plastice și Design,  Dolinschi Irina, anul III, specialitatea Design Interior, care a fost acceptată printr-o selecție competitivă. STP pentru studenți este unul dintre primele programe poloneze ciclice adresate tinerilor din Europa de Est cu vârsta de 18-21 ani. Călătoriile se desfășoară în grupuri de câte 11 persoane de două ori pe an – în primăvară și toamnă.
STP este un program organizat de Fundația Polono-Americană pentru Libertate, administrat de Fundația Liderii Schimbării, Fundația Borussia, care oferă studenților din Belarus, Moldova, Ucraina și Rusia ocazia de a se familiariza cu colegii polonezi, cu reprezentanți ai organizațiilor academice și ale societății civile, precum și participarea la cursuri, seminare și evenimente culturale.
Scopul principal al programului este de a ajuta participanții să devină cetățeni conștienți cu o poziție activă pe viață. Un rol special în turneele de studiu STP este dedicat studierii activităților organizațiilor neguvernamentale și rolului lor în societatea modernă.
Programele de studiu includ exerciții practice, prezentări, prelegeri și discuții. Programul contribuie la aprofundarea integrării tinerilor din Europa de Est, deoarece le permite să cunoască nu numai Polonia, dar și țările vecine, ceea ce reprezintă o prioritate și o componentă importantă a acestui proiect. În timpul vizitelor anterioare, elevii au vizitat Bialystok, Gdansk, Gdynia, Gliwice, Cracovia, Lublin, Lodz, New Sacz, Olsztyn, Poznan, Pultusk, Varșava, Wroclaw, Szczecin, Świętochłowice și alte orașe poloneze.

 

   

   

 

UPS „Ion Creangă” la Festivalul de modă „ArtPodium 2017”

Festivalul de modă ArtPodium 2017. Ediția XVII

În perioada 2-5 noiembrie, Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a participat la Festivalul Internațional de modă „ArtPodium”, Ediția XVII.
Evenimentul sa desfășurat în Chișinău la CIE MoldExpo.

În mod tradițional, expoziția a cuprins Festivalul de Modă „Art Podium” care a organizat concursul tinerilor designeri și prezentarea colecțiilor vestimentare de autor. Pe lângă prezentările de modă, au avut loc seminare și întâlniri tematice. Expoziția de modă din acest an a avut mai multe departamente: Vestimentație, Tricotaje, Lenjerie de corp, Blănuri, Articole de acoperit capul, Accesorii, Încălțăminte, Bijuterii, inclusiv au fost prezentate și materii prime pentru confecționarea hainelor, accesoriilor și a încălțămintei.

Nominalizările din acest an – Red ribbon, Pret-a-porter, Pret-a-porter de lux, Art, Etno, Avangard, Copii, Bărbați, Accesorii Handmade, Street Style.

În cadrul evenimentului au participat reprezentanții mai multor instituții de profil din Moldova,Ucraina, Polonia, Rusia și Spania.
Prezentarea colecțiilor de autor ale designerilor consacrați și a brandurilor moldovenești: Mihaela Dvornic, Iurie Caterinciuc și Olga Crâșmaru, Natalia Vavilina și Svetlana Volcova, Lilia Moraru, Natalia Balaban, Maia Vesti și Tatiana Bujorean, Eugeniu Dragan, Coleva Victoria, Vasile Vozian, Olga Cataraga, Gabriela Hropotinscaia, Anastasia Larionova, Olga Turchina, Fashion Dog Show – hăinuțe pentru prietenii patrupezi, designer – Oxana Șișco-Cozârscaia.

În acest context sau manifestat amplu și studenții de la Facultatea Arte Plastice și Design, UPS „Ion Creangă”, prezentând colecțiile vestimentare realizate la partea practică a tezei de licență. Coordonatorul colecțiilor de licență a fost lectorul universitar Vasile Vozian, care s-a remarcat ca designer vestimentar profesionist la diverse prezentări de modă din țară și de peste hotare.

Juriul concursului tinerilor designeri vestimentari a apreciat la cel mai înalt nivel colecțiile prezentate de Facultatea Arte Plastice și Design, acordând locuri de frunte autorilor:

  • Grand Prix – Elena Bannaia, Colecția The structure of existence
  • Locul I, categoria Pret-a-porter De Luxe, – Cristina Vlașco, Colecția Marlen
  • Locul I, categoria Temă istorică, – Iulia Filimon, Colecția Draconarii
  • Locul I, categoria VintageElena Cojocaru, Colecția Cronicile timpului
  • Locul I, categoria Art Galina Răileanu, Colecția Universul lui Van Gogh
  • Locul II, categoria Art Maria Cibotari, Colecția Wild rose
Gallery Wordpress

Surse suplimentare:
aquarelle.md
jurnaltv.md
diez.md

Concursul de desen grafic „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini”

Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” a fost instituția gazdă pentru Concursul de desen grafic „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini” desfășurat în data de 12 – 13 octombrie 2017.

Organizatorul concursului este Centrul Național Anticorupție prin intermediul Proiectului de consolidare a funcţiilor de analiză şi prevenire a corupţiei a Centrului Naţional Anticorupţie, cu suportul UNDP Moldova şi asistenţa financiară a Ministerului Afacerilor Externe a Norvegiei. Evenimentul este parte a campaniei de sensibilizare şi informare publică cu genericul „Integritatea este libertate”.

La concurs au participat elevi și studenți din instituții de învățământ cu profil artistic:

  • Facultatea Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”,

  • Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”,

  • Școala de Arte pentru copii „A. Sciusev”,

  • LTPA „M. Berezovschi”,

  • Facultatea Arte Plastice, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice,  etc.

Agenda atelierului de creație „Integritatea este libertate” a cuprins Sesiunea de instruire privind măsurile de cultivare a integrității instituționale, subiecte ce urmează a fi ilustrate de către participanți, precum și Atelierul de creație propriu zis – realizarea schițelor pentru concurs.

Expoziția „Împreună, artă și credință”

Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din data de 10 octombrie 2017, participă la Expoziția de icoane și miniaturi „Împreună, artă și credință” Ediția I, desfășurată în incinta Muzeului Mitropolitan al Catedralei Mitropolitane din Iași, România.

Expoziția comună de pictură religioasă a fost inițiată în urma vizitelor reciproce a profesorilor și studenților celor două facultăți (2016-2017) și în baza acordului de colaborare.

La data de 10 octombrie 2017, a avut loc vernisajul Expoziției de pictură religioasă, la care au participat studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” și ai Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.

Lucrările studenților Facultății Arte Plastice și Design au fost realizate în cadrul cursurilor: Pictură religioasă și Iconografie, sub îndrumarea doamnei Natalia Golenco, lector superior la Catedra Pictură, Facultatea Arte Plastice și Design și specialist coordonator în cadrul Centrului de Restaurare al Muzeului Național de Artă din Republica Moldova.

Icoanele prezentate în cadrul expoziției au fost inspirate din iconografia Bizantină, cu subiectele:

  • Buna Vestire,

  • Sfântul Nicolae,

  • Maica Domnului,

  • Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Lucrările au fost realizate în tehnică tradițională – tempera pe suport de lemn, respectându-se etapele procesului de lucru caracteristice tehnicii respective. Chipurile impresionează prin expresie lăuntrică profundă, delicatețe și o gamă cromatică rafinată.