Expoziția personală „Setea de Absolut”, autor Elena Samburic, lector universitar catedra Pictură

Expoziția personală „Setea de Absolut”, autor Elena Samburic, lector universitar catedra Pictură

„Setea de Absolut” este o nouă expoziție de pictură marcată de Elena Pruteanu Samburic, în număr de 77 picturi, este găzduită de această dată de Banca Mondială din România în perioada 27 Ianuarie – 31 Martie 2020.

E un proiect expozițional ce face dintr-un spațiu de birouri în cadrul Băncii Mondiale din România.

Meritele aparțin organizatorilor, însă efortul, priceperea și experiența de a compune un spațiu prin imagine plastic, aparțin artistei Elena Pruteanu Samburic, Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania, Filiala Iași / Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, Chișinău.

Profesor în cadrul  Facultății Arte Plastice și Design, Universitatea Pedagogica de Stat din Chișinău, dedicându-și toată viața Creației și Meseriei de Artist Vizual, reușește să ne surprindă din nou prin bucuria și priceperea de ași așterne gândurile și sentimentele, ce-i definesc opera. Elena Pruteanu Samburic aduce la București prin opera sa, „toată energia, speranța și culoarea de care are nevoie fiecare suflet – o sete de Absolut”, după cuvintele autoarei,  fiecare spațiu care poate fi înnobilat și modelat spre bucuria  spectatorilor.

Expoziția poate fi vizitata zilnic din 27.01.2020 – până 31.03.2020,
la adresa: str. Vasile Lascăr nr. 31,
Clădirea Lascăr 31 Business Center,
etaj 6-7, București.

 

 

Master-class de iconografie

Master-class de iconografie :
Facultatea Arte Plastice și Design UPS „I. Creangă”
în colaborare cu Seminarul Liceal de Teologie Ortodoxă „Sf. Irh. Gavriil” din Chișinău

În data  de 19 februarie 2020, Facultatea de arte Plastice și Design UPS „I. Creangă”, reprezentată de dr. Ludmila Moisei și lectorul asistent Cristina Livițchi au desfășurat în cadrul Seminarului Liceal de Teologie Ortodoxă „Sf. Irh. Gavriil”, din Chișinău, un master-class din domeniul iconografiei.
Într-o atmosferă spirituală și profund creștină, dar și într-um mediu frumos de închinare, elevii din cadrul Seminarului, au exersat pictura religioasă, încercând să contureze chipul lui Iisus Hristos Pantocrator, ținând cont de canoanele picturii religioase.
Elevii au manifestat profund interes față de activitate, dat fiind faptul  că, au avut  oportunitatea de a-și completa orizontul de cunoștințe teoretice  și de a le transpune în practică, în acest fel, descoperindu-și abilitățile artistice și dexteritatea  de a picta.
Participanții, coordonați de Prot. Victor Ceresău, preot spiritual și profesor de Tipic, au exprimat  profunde mulțumiri, precum și speranța unor colaborări de perspectivă.

Facultatea Arte Plastice și Design UPS „I. Creangă” la Vernisajul Jan Alojzy Matejko în incinta Reședinței Ambasadorului Poloniei

Facultatea Arte Plastice și Design UPS „I. Creangă”
la Vernisajul Jan Alojzy Matejko
în incinta Reședinței Ambasadorului Poloniei

Facultatea Arte Plastice și Design a participat în data de 17 februarie 2020 în incinta Reședinței Ambasadorului Poloniei, la Vernisajul Jan Alojzy Matejko. Anul acesta a fost organizată a-VII-a ediție a expoziției , în care atât tinerii artiști plastici cât și muzicienii și-au pus în valoare cele mai noi creații pentru a fi apreciate de iubitorii de artă.
Ambasadorul Poloniei în RM Bartlomiej Zdaniuk, a felicitat tinerele talente și mentorii lor pentru realizările frumoase, care pot fi admirate în incinta Reședinței Ambasadorului.
Reamintim că o expoziție de artă semnate de tinerii moldoveni, participanți ai concursului „Jan Matejko” a fost vernisată pe 14 noiembrie 2019. Concursul de artă plastică este organizat la Chișinău al șaptelea an consecutiv de către Ambasada Poloniei în Republica Moldova.
Studenții facultății Arte Plastice și Design Iorga Dan a fost desemnat drept câștigătorul premiului II, Sîrbu Anastasia cu Premiul din partea Zen Club Moldova și Gavril Vasile a câștigat Grand Prix.
Organizatorii din partea Facultății Arte Plastice și Design, Olimpiada Arbuz-Spatari și Ana Simac.

Concursul Brazilor în cadrul facultății Arte Plastice și Design UPS „I. Creangă”

Concursul BRAZILOR
în cadrul facultății Arte Plastice
și Design UPS „I. Creangă”

În data de 13 februarie 2020, studenții Facultății Arte Plastice și Design, specialitatea Design Interior au organizat un eveniment frumos – Concursul Brazilor, ediția 2020.
În cadrul concursului studenții au prezentat variantele originale a unui brad, pregătite în ajunul sărbătorilor de Crăciun, făcute din diferite materiale: lemn, hârtie, textile și etc.

Toți participanți au primit diplome pentru străduința și creativitate! Felicitări!

  • Locul I – studenta Lica Iuliana, grupa 203
  • Locul II – studenta Iorgaciova Dina, grupa 202
  • Locul III – studenta Ceburciu Iana, grupa 203

Mulțumim pe Daniela Timofei, Alexandra Vartic și Daniela Jomiru, studentele anului II, pentru organizarea și coordonarea evenimentului.

„Culorile unui genocid” în viziunea studenților facultății Arte Plastice și Design UPS „I. Creangă”

„Culorile unui genocid”
în viziunea studenților facultății
Arte Plastice și Design 
UPS „I. Creangă”

Studenții Facultății Arte Plastice și Design UPS „I. Creangă” (Programele de studii: Grafică, Pictură, Arte decorative, Design interior) a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, îndrumați de cadrele didactice, au participat la Expoziția-Concurs de artă vizuală cu genericul: ,,Culorile unui Genocid”, ediția V, organizată de Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău.
Concursul reprezintă un proiect cultural-artistic organizat în contextul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, zi marcată anual la 27 ianuarie în conformitate cu Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005.
Expoziția – Concurs s-a desfășurat în perioada 27 ianuarie – 10 februarie. Premierea câștigătorilor, a avut loc în cadrul vernisajului Expoziției-Concurs „Culorile unui Genocid”, în data de 10 februarie 2020 în incinta CAP „Alexandru Plămădeală”.

Premiate cu locuri de frunte sunt și studentele Facultății Arte Plastice și Design, coordonate de Mokan-Vozian Ludmila, dr., conf., șef catedră Studiul artelor, Grafică și Metodologia instruirii:

  • Ciobanu Anastasia, anul IV, programul de studiu Grafică – locul II;
  • Harabara Daria, anul III, programul de studiu Grafică – locul III.

Felicitări!